De câte ore de somn are nevoie pentru a fi sănătos
- bebelușii sub un an au nevoie de 14 până la 18 ore de somn, distribuit atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții;
- copiii între 12 și 48 de luni ar trebui să doarmă 12-14 ore pe zi, adică 11-12 pe noapte, plus încă una până la trei ore în timpul zilei;
- între doi și trei ani ar fi bine să doarmă noaptea aproximativ 12 ore și în timpul zilei o oră și jumătate;
- de la trei ani, somnul de după-amiază poate să lipsească, dar ar fi bine să ațipească circa o oră;
- la cinci ani, necesarul de somn pe noapte scade la 11 ore, iar de la nouă poate dormi 10 ore;
- adolescenții între 14 și 16 ani ar fi bine să doarmă nouă ore pe noapte.
Condiții ideale de somn
Este bine să creezi un ”ritual” în ce privește ora de culcare. Cum o jumătate de ceas înainte activitățile se reduc, televizorul și calculatorul se închid, se poate asculta muzică liniștitoare. Copilul își face toaleta de seară sau e pregătit de părinți dacă e mai mic. În camera lui, patul e pregătit, camera aerisită. Temperatura nu trebuie să fie nici prea scăzută, dar nici prea mare. Lumina nu este puternică și ar fi bine să vină de la o veioză. Poate avea o jucărie de pluș lângă el. Spune-i că păpușa trebuie să meargă la culcare și că tu îl ajuți să o puneți în pat. Preșcolarului îi poți citi dintr-o carte de povești. Dacă este mai mare, stimulează-i obiceiul de a citi câteva pagini înainte de a adormi. Și nu ar trebui să lipsească îmbrățișările de noapte bună.
Sursa foto: 123rf.com