Cât de mult e bine să-ți controlezi copilul?

Unii părinți își controlează pas cu pas copiii. Alții abia dacă îi văd pe acasă și nu se stresează dacă adolescenții rămân la prieteni peste noapte. Tu din care categorie faci parte? Și o întrebare mai importantă: oare cum este mai bine pentru copilul tău? Chiar dacă nu sună bine, „ar trebui să-ți controlezi copilul ca să te asiguri că este bine și că are un anturaj în regulă”, spune psihologul Cristina Ion-Rădulescu. „Poți să îl veriﬁci telefonic atunci când este plecat și dacă-l lași singur acasă poți ruga o vecină binevoitoare să treacă pe la el și să vadă dacă e bine”.

Cu măsură

Bineînțeles, controlul pe care îl exerciți asupra lui depinde de vârstă. Așa cum nu poți lăsa un micuț de trei ani să se ducă singur în parc, este jenant să însoțești un adolescent oriunde s-ar duce. Colegii ar râde de el dacă ar veni tot timpul la școală însoțit de mamă. Pe de altă parte, au apărut noi pericole pe care în copilăria noastră nici nu le întrezăream și, ca părinte, ai vrea să îl ferești de orice rău.

Libertate și maturitate

Ar trebui să îți găsești propriul echilibru care se aplică în cazul vostru și să vezi cât de multă libertate îi poți da pe măsură ce trece timpul. Pentru a cuceri noi „redute”, ar trebui să arate maturitate și că te poți baza pe el. Totuși, nu trebuie nici să-ți asumi că nu va greși niciodată sau să crezi că își va organiza singur un program pe care să-l urmeze întotdeauna. Fără a ﬁ intruzivă, grija față de el va ﬁ înțeleasă ca dragoste. Pe când controlul excesiv, în care copilul nu mai are nicio libertate și trebuie să urmeze întocmai instrucțiunile și dorințele celor mari, este distructiv și îl va transforma ﬁ e într-un adult care nu poate face nimic independent, ﬁe într-un răzvrătit.

Legătură bazată pe încredere

Psihologul este de părere că în loc să-l spionezi și să încerci prin toate modurile să aﬂ i ce face atunci când nu e lângă tine, este mai bine să aveți o relație apropiată, în care el să se simtă liber să îți spună singur ce probleme are. „Pentru ca să ﬁ e deschis, nu spune că e o nimica toată atunci când el consideră că trece printr-un necaz serios. Susține-l și nu-l certa atunci când ți se confesează. Eu i-am spus fetiței mele că dacă vine și îmi spune ce năzbâtii a făcut, nu pot să îi promit că nu mă supăr, dar nu o s-o cert. Sub aspectul lipsei unei reacții negative imediate (respectiv, furia mea), ea vine și îmi spune. Apoi, «negociem» împreună și vedem cât de gravă este fapta ei și alegem o sancțiune proporțională. De exemplu, nu are acces la tabletă două zile, nu merge la activitatea extrașcolară preferată în acea săptămână etc. În măsura în care poate participa activ la «judecată», acceptă mai ușor pedeapsa și și-o asumă ca ﬁ ind meritată”, spune Cristina.

ÎNVAȚĂ-L SĂ FIE INDEPENDENT!

„Pentru că nu poți controla tot ce face și nu poți fi tot timpul cu el, este mai bine să te asiguri că se va feri singur de pericole. Este bine să discuți cu copilul diverse probleme morale, înainte de a fi pus în situația respectivă, dacă se află la vârsta la care ar putea înțelege. Nu evita să alegi ca subiecte sexul neprotejat, sarcina nedorită, violul, agresiunea verbală sau emoțională, minciuna, furtul, consumul de droguri, de alcool, de a conduce mașina sau a merge într-o mașină condusă de o persoană cu alcoolemie mare. Poți discuta și despre Dumnezeu și despre zicala «Dacă tu crezi că Dumnezeu există, dar nu ai dreptate, nu ai pierdut nimic. Însă dacă nu crezi și El există, ai pierdut totul». În cazul în care micuțul crește cu repere morale foarte bine definite, dacă îi cunoști modul de a reacționa și anturajul, atunci îi poți acorda încredere. Dar chiar dacă te dezamăgește și consideri la un moment dat că i-ai dat prea multă libertate, înainte să te înfurii, gândește-te ce l-a determinat să acționeze în felul acesta și nu altfel.”

Sursă foto: www.huffingtonpost.com