În aceste condiții, cum ai putea să ai o relație stabilă? Mai poți visa să ajungi să sărbătorești nunta de aur cu ”moșneguțul” tău sau ești fericită dacă măcar reușești să ai pe cineva lângă tine câțiva ani? Pentru a reuși, este nevoie să te cunoști bine pe tine însăți și să știi ce vrei de la partenerul tău și de la viață, în general.

Cunoaște-te pe tine însăți

Sunt mulți factori care duc la erodarea unei relații”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin. ”Unii poate ar spune că femeile sau bărbații care își schimbă prea des partenerul își doresc prea mult de la viață, în general, și de la celălalt, în particular. Problema este că vrem totul instantaneu, nu suntem dispuși să suportam perioadele grele , suntem mai superficiali sau mai orientați catre evitarea suferinței și problemelor de orice fel față de cum erau părinții și bunicii noștri”. Iar acceste atitudini pot să te facă să nu rămâi prea mult lângă un om.

Există și azi căsătorii fericite

”Dar există și astăzi căsnicii fericite”, observă psihoterapeutul. ”Misiunea noastră este să ne punem întrebările potrivite, ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și intrăm într-o legătură potrivită stilului nostru de viață. Astfel, vom avea mari șanse de succes”. Există persoane care sunt prea disperate să fie cu cineva și atunci acceptă pe oricine, pentru a-și da seama în scurt timp că nu pot trăi alături de el. Altele, deși afirmă că își doresc relații pe termen lung, caută de fapt ceva care să nu dureze. Poate nu își doresc să se implice, poate – la nivel inconștient – își doresc rolul de victimă, iar unele chiar își planifică din start să prindă doar prima parte (cu întâlniri romantice și fiori în stomac) pe care o consideră cea mai frumoasă, pentru a sări peste rutina de mai târziu și problemele care pot apărea pe parcurs.

Sursa foto: 123rf.com