5 copii au fost găsiți asfixiați la o școală din Iași după ce au jucat Balena Albastră. Cel care a sunat la 112 a fost profesorul de sport. Elevii jucau celebrul joc Balena albastră – joc din care au murit deja mai bine de 100 de copii în lumea întreagă.
Din primele informații reiese că ar fi vorba despre cinci copii, elevi de clasa a VI-a (patru fete și un băiat), care s-au sufocat în timp ce jucau „Balena Albastră”; ei își țineau respirația, iar alt copil le apăsa piepturile – aceasta fiind una dintre probele jocului.
Un joc de pe rețelele sociale ruse îi îndeamnă pe adolescenți să se sinucidă. Cine începe să joace Balena albastră se va sinucide în 50 de zile.
Oricât de greu ar fi de crezut, până acum Balena albastră a făcut 130 de victime. Adolescenții care intră în joc sunt îndemnați de către administrator să execute niște sarcini zilnice. Acestea implică automutilare, trezit la ora 4.20 dimineața, uitatul la filme de groază și expunerea la situații riscante.
Cei care doresc să părăsească jocul și să nu mai îndeplinească sarcinile sunt amenințați că le va fi omorâtă familia. Administratorii intră prin metode de hacking în calculatoarele victimelor și-i fac să creadă că ei dețin controlul vieții lor. Unul dintre inițiatorii jocului care îi direcționa pe adolescenți din spatele monitorului, Filip Budeikin, a fost prins. Momentan, este judecat sub acuzația că ar fi îndemnat cel puțin 15 tineri să se sinucidă.
Am discutat cu psihoterapeutul Tedy Creștin pentru a înțelege ce anume ar putea provoca un adolescent să intre într-un joc atât de riscant ca Balena albastră și cum poți preveni, ca părinte, comportamentul riscant al copilului tău.
Părerea psihologului despre Balena albastră – jocul care îi îndeamnă pe adolescenți să se sinucidă
”În Balena albastră – jocul care îi îndeamnă pe adolescenți să se sinucidă – nu vor intra copiii așa-zis ”normali”. Adică, adolescenții care au un grad tolerabil de depresie anxietate sau obsesie. Cei care ale să joace jocul sinucigaș sunt anumiți copii cu o predispoziție genetică pentru pesimism, depresie. Se constată la ei lipsa de speranță, lipsa simțului umorului, sentimentul de neajutorare, privirea spre trecut, melancolia, lipsa de comunicaer cu alți copii și cu alți oameni”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin.
După părerea specialistului, adolescentul care ar intra în joccul care îi îndeamnă pe adolescenți să se sinucidă, ”acordă o valoare mică propriei vieți. Trăiesc o depresie adâncă și nu văd nicio cale de ieșire. Nu văd cine i-ar putea ajuta și sunt dispuși să intre în joc ca ultim sens al unei vieți lipsite de speranță.
Ce poți face dacă crezi că adolescentul e în pericol să se sinucidă
”Dacă părintele detectează la timp astfel de simptome, poate să lucreze cu ajutorul unui specialist la detensionarea relației cu copilul. Ar trebui să stabilească un climat de încredere reciprocă, de încurajare, de stimulare intelectuală. Părintele care comunică sincer și real cu copilul său, cultivă optimismul și speranța, îl va ajuta pe adolescent să găsească soluții alternative. Va reuși să se integreze într-un colectiv de copii. Va ieși din izolare și autoretragere”.
Află mai multe despre cum poți preveni sinuciderea la adolescenți
Ce să faci dacă fiul sau fiica ta a început să joace Blue Whale sau un joc similar
”Dacă află că a început să joace Blue Whale sau un joc similar, poți opri imediat accesul lui la internet și la calculatorul de pe care a intrat. În același timp, anunță autoritățile competente: poliția, asistența socială, școala, ONG-uri care se ocupă cu protecția ccopilului etc. Asemenea jocuri și inițiatorii lor au nevoie de o reacție legală și socială promtă și imediată, pentru a nu se crea iluzia că sunt tolerate. Nu trebuie prezentate ca și cum ar reprezenta o opțiune reală”.
Ca să nu fie probleme
”Nevoile de bază ale oricărui om sunt aceleași: de siguranță fizică și psihică, de apartenență la un
grup, de independență, de însemnătate, de recunoaștere, de variație sau de răspuns afectiv. Depinde însă de cum este educat fiecare om să și le îndeplinească. Aceste nevoi se pot îndeplini prin moduri ilegale, antisociale, care afectează alți oameni sau chiar propria persoană. Dar pot fi îndeplinite constructiv, astfel încât și cel în cauză să fie mulțumit, dar și persoanele din anturajul lui”, spune psihoterapeutul.
Linia verde antisuicid din România poate fi apelată la 0800 801 200.
Citește și: Problemele adolescentului. Cum îl ajuți