Încă de la vârsta de doi sau trei ani, fiecare copil descoperă în joacă ceva ce îi place foarte mult să facă: dansează, cântă, desenează, se joacă cu un instrument muzical sau este înnebunit după minge și bicicletă. La vârsta aceasta sunt perseverenți și pun mult suflet când învață ceva nou. Chiar de acum își poate descoperi talentul.

Acum este momentul potrivit să îl încurajezi să își urmeze mica pasiune din care, mai târziu se poate naște o carieră strălucită. Sigur că va întâmpina și obstacole încercând să fie cel mai bun între ceilalți copii, de aceea are nevoie de tot sprijinul tău să își păstreze entuziasmul și interesul activ.

Talentul se descoperă în joacă

Specialiștii spun că orice copil talentat trebuie să își descopere abilitățile între 3 și 10 ani, cu ajutorul părinților sau educatorilor. Dar totul trebuie făcut în joacă! Caută jocuri, programe de calculator sau cursuri speciale pentru vârsta lui în care să își poată dezvolta abilitățile. Dar nu-i aglomera programul cu lecții de vioară, de tenis sau de desen. Se poate întâmpla să se plictisească și să nu-i mai facă plăcere activitățile care îl atrăgeau înainte. Încearcă să descoperi motivul: poate că profesorul nu are o atitudine potrivită, poate are colegi care îl descurajează sau poate că el nu mai face față concurenței. Niciun copil nu se plictisește brusc de ceva ce îi place, dacă nu se lovește de anumite probleme. Dar tu trebuie să îl ajuți să le rezolve!

Curiozitatea și pasiunea, pe primul loc

Fă tot ce poți pentru a-i satisface copilului curiozitatea și dorința de a învăța lucruri noi. Când mai crește puțin, eventual după vârsta de 6 ani, mergeți la muzee, concerte de muzică, întreceri sportive, spectacole de teatru pentru vârsta lui și căutați împreună, prin librării, cărți pe care i-ar face plăcere să le citească. Creează în jurul lui o atmosferă care să îi stimuleze imaginația creatoare: de la plastilină colorată și jocuri lego până la traforajul din lemn. Adu în camera lui tot felul de lucruri din care poate crea ceva nou.

Sursa foto: thinkstock.com