…Și nu e. Serile romantice, discuțiile interesante cu partenerul, ieșirile în oraș sau escapadele de week-end – toate au fost date uitării. În schimb, rutina zilnică vă ocupă tot timpul și abia dacă mai vorbiți unul cucelălalt. Cum să aduci înapoi vremurile bune? În cazul în care te întrebi de ce nu mai e ca la început, pune-ți și următoarea întrebare: „dar eu oare mai sunt la fel?”
Relația crește odată cu voi
O idee bună ar fi și să nu te cramponezi atât în trecut. Voi v-ați maturizat, la fel și legătura voastră. Bineînțeles că din când în când e bine să ștergi și de pe ea, nu doar de pe mobilă, straturile de praf care s-au așezat, dar nu ținti chiar să vă transformați din nou în tinerii de atunci. Acceptă schimbările, chiar și ridurile tale sau burtica lui. Nu înseamnă să nu faci nimic pentru îmbunătățirea aspectului, a sănătății, dar și a relației voastre. Totuși, dacă vei avea așteptări prea mari, vei fi dezamăgită. Gândește-te și la faptul că memoria ne joacă o festă: de obicei, ne amintim doar lucrurile plăcute, iar cele mai dezagreabile le dăm uitării. Așa că rozul pe care îl vezi tu în trecut poate că nu este relaitatea trăită cu adevărat, ci memoria înfrumusețată a vremurilor de atunci.
Prezentul poate fi mai frumos ca la început
Concentrează-te pe prezent și fă-l cât mai frumos posibil. Ai putea începe prin a-ți arăta din nou aprecierea față de partenerul tău. Când i-ai făcut ultima dată un compliment? Da, probabil că a trecut și mai mult timp de când ți-a adresat el ție o vorbă bună. Totuși, dacă ai să aștepți îmbufnată să facă el primul pas s-ar putea ca asta să nu se întâmple și să continuați legătura voastră monotonă și fără orice urmă de romantism. Așa că ia inițiativa. Răspunde-i la salut cu o vorbă caldă. Zâmbește-i. Ai să vezi că, în timp, și atitudinea lui se va schimba.
Sursa foto: 123rf.com