Fă-ți locuința să strălucească de curățenie în câteva minute

Una dintre cele mai grele și mai consumatoare de timp sarcini este să faci curățenie generală în toată casa. Dacă nu vrei să pierzi o zi întreagă ștergând geamuri și frecând podelele, trebuie să ții cont de câteva secrete: începe întotdeauna cu camera în care știi că vei petrece cel mai mult timp și îți vei primi invitații, continuă cu bucătăria, baia, holul și dormitoarele. Pentru că nu vei putea să le faci pe toate singură, roagă-ți partenerul și copiii să îți dea o mână de ajutor, să șteargă praful și să ordoneze lucrurile.

O femeie modernă știe însă să se folosească și de aparate de încredere, multifuncționale, care fac treaba pentru ele. Cu un astfel de aspirator inovator, nu mai e nevoie să dai cu mopul sau să ștergi podelele, pentru că acesta este dotat cu funcții de aspirare, ștergere și uscare, care îți economisesc până la 50% din timp și din efort. În plus, este ideal pentru îndepărtarea petelor încăpățânate și a murdăriei dificil de curățat, așa că vei fi mulțumită pe deplin de rezultatul final.

Folosește-te de efectul spectaculos al lumânărilor

Lumânările colorate sunt o metodă clasică de a aduce spiritul Sărbătorilor în casa ta, cu atât mai mult dacă folosești niște suporturi decorate cu crenguțe de brad. Pentru masă, este recomandat să alegi niște lumânări clasice, de culoare roșie, dar fără miros, pentru a nu afecta în niciun fel gustul mâncărurilor. Lumânările vor crea o atmosferă plăcută și primitoare și vor înfrumuseța orice decor, așa că le poți folosi și în restul încăperilor, unde poți alege și lumânări cu arome de măr și scorțișoară, anason sau vanilie.

Servește băuturi cu aromă de iarnă

Sezonul rece ne duce cu gândul la lichior de ouă sau la o cană de vin fiert, aromat cu scorțișoară, merișoare și portocale, numai bun să îți încălzească invitații care au bătut cale lungă să petreacă alaturi de tine. Îți dezvăluim un secret: vinul fiert este mai aromat dacă îl prepari într-o oală mare și îl acoperi cu un capac după ce a dat în fiert și ai adăugat toate condimentele. Acestea își vor înăbuși toată aroma în băutură, iar aceasta va fi mai parfumată și mai gustoasă. Pentru copii poți prepara ciocolată caldă servită cu bezele, alune de pădure sau nuci deasupra, pentru un plus de savoare.

Materialele rustice dau un aspect tradițional superb mesei tale

Poate ai ales deja o față de masă și niște șervețele cu imprimeuri specifice sărbătorilor, însă, dacă vrei ca masa ta să fie îndelung admirată, poți să optezi pentru câteva decorațiuni rustice. Acestea creează o atmosferă tradițională și confortabilă, se completează armonios cu aerul de sărbătoare și vor arăta foarte original. Optează pentru suporturi din rafie pentru farfurii, așază pâinea pe masă într-un coș de răchită și acoperă scaunele cu pături din materiale cu modele rustice. Un brad natural în miniatură așezat în mijlocul mesei va spori aerul festiv al livingului și îi va face pe toți să simtă că au venit Sărbătorile.

Alege un meniu care să îi dea pe toți pe spate

Fiecare gospodină are acel fel de mâncare și acea prăjitură care îi ies de fiecare dată ca la carte și pe care toată familia le cer pe masă. Însă, dacă vrei să îi surprinzi pe cei dragi, încearcă o gustare sau un fel principal pe care nu îl prepari de obicei sau pe care nu l-ai mai gătit deloc până acum. Mușchiulețul de porc la cuptor cu sos de fructe de pădure sau merișoare este delicios, în ton cu anotimpul și este ușor de făcut. La fel poți încerca și rața cu sos de portocale, puiul cu ananas sau un tort de morcovi, glazurat cu marțipan.

Bineînțeles, există nenumărate lucruri pe care le poți face pentru a-ți înfrumuseța casa cu ocazia sărbătorilor. Însă, când ești în criză de timp sau nu ai foarte multă energie pentru a te preocupa de asta, aceste sfaturi te vor ajuta să îți pregătești locuința și să o faci să arate îmbietoare pentru familie și invitați, fără prea mult efort, dar cu rezultate de excepție.

Sursă foto: Shutterstock, Copyright: Monkey Business Images