Sunt persoane care au trăit momente neplăcute la viața lor și de care nu vor să-și mai amintească.

Pe cât posibil încearcă să se ascundă sub o carapace care să nu lase la vedere urmele lăsate de aceste experiențe.

Unele persoane reușesc destul de bine să închidă ușa trecutului, în timp ce altele trădează prin caracteristici de comportament ceea ce încă resimt.

O persoană care a fost abuzată emoțional în copilărie nu se deosebește din prima în mulțime. Anumite gesturi și trăsături îi trădează, iar acestea le sunt comune.

Cum să-ți crești copilul fără țipete și pedepse

10 trăsături comune persoanelor care au fost abuzate emoțional în copilărie

Victimele abuzului emoțional se comportă, de obicei, într-un anumit mod, care le separă de restul.

1. Pune întrebări deși răspunsul este evident

Dacă ați fost vreodată victima unui abuz, puteți să vă îndoiți de fiecare dată, chiar dacă știți că aveți dreptate.

Din această cauză, mintea își pune un milion de întrebări, chiar dacă răspunsurile sunt evidente.

2. Se scuză tot timpul

Copilul abuzat nu mai are încredere în sine și nici în faptul că poate face un lucru bun.

Ca rezultat, el se va scuza tot timpul, chiar și când va fi adult, chiar și atunci când toate lucrurile sunt făcute bine.

3. Sunt sensibili

În timpul unei copilării dificile înveți cum să fii puternic, pentru că așa trebuie.

Emoțiile foarte puternice din copilărie pot atrage o sensibilitate mare în viața de adult.

4. Decizii luate cu greutate

Este cu atât mai greu să iei decizii atunci când copilăria nu a fost una dintre cele mai fericite.

5. Auto-disciplina

Pentru a combate un părinte sau un îngrijitor care este mereu în căutarea greșelilor tale, ai putea deveni perfecționist.

Cu timpul te organizezi tot mai bine, te auto-disciplinezi. Faci lucrurile în așa fel încât să fie ceilalți mulțumiți și fericiți.

Ce faci când propriul copil te amenință cu bătaia…

6. Sensibilitate la zgomote

Dacă în copilărie a crescut cu teamă, cu frică, s-a țipat la copil, toate sunetele puternice îi vor reaminti de acele momente neplăcute.

7. Este introvertit

Multe victime ale abuzului emoțional se tem să socializeze cu ceilalți.

De cele mai multe ori mențin o anume distanță de oameni.

8. Probleme de atașare

Va lăsa cu greu persoanele să se apropie de el și se va apropia cu greu de alții. Asta se întâmplă din cauza temerilor de a nu fi abandonat și părăsit.

9. Fuge de conflicte

O persoană abuzată emoțional în copilărie va fugi de momentele tensionate, de conflict, deoarece îi provoacă anxietate.

Cel mai simplu mod de a face față situației este să abandoneze problema total.

10. Dependențe

O persoană care a trăit anumite traume în copilărie poate dezvolta anumite dependențe la maturitate.

Printre acestea se numără alcoolul, furtul, drogurile, jocurile de noroc, mâncatul obsesiv, etc.

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.

Sursa foto