Sunt zile în care te uiți în oglindă și realizezi cum a trecut timpul și ce semne a lăsat acesta pe corpul tău.

În afara operațiilor estetice costisitoare, îți oferim câteva secrete care te pot ajuta să ai un chip mai frumos și luminos, un corp sănătos și un psihic puternic.

Stilul de viață, adică dieta, mișcarea, odihna, hidratarea, emoțiile pozitive, stresul, toate își pun amprenta asupra noastră.

Amprenta există atât la interior, cât și la exterior.

10 secrete despre cum să îmbătrânești frumos – sănătatea tractului digestiv și a ficatului

Ajută-ți organismul să fie sănătos prin a acorda atenție la ceea ce mănânci.

Consumă alimente care nu îngreunează tractul digestiv, ficatul sau alte organe importante.

Eviți astfel și probleme legate de constipație, balonare, dar și retenția de fluide, acnee, pătarea pielii, etc.

Orice mănânci are efect în ambele sensuri, interior și exterior.

Mânâncă puțin și des, alimente sănătoase, care te vor ține departe de medicamente și doctori.

10 secrete despre cum să îmbătrânești frumos – hidratarea

Corpul este 75% apă, iar creierul cam 78%. Nu aștepta să ți se facă sete pentru a bea apă, căci atunci poți fi deja deshidratată.

Apa hidratează întreg organismul, celulele, părul, pielea, și ajută la eliminarea toxinelor.

dacă ai posibilitatea folosește filtre la apa din locuință. Este mai sănătoasă.

Clorina și cloramina din apă sunt cancerigene și îmbătrânesc și mai mult pielea, și nu numai.

La recomandarea medicului puteți lua și suplimente de hidratare, în cazul în care nu reușiți să beți cantitatea suficientă de apă într-o zi.

10 secrete despre cum să îmbătrânești frumos – dieta

Elimină din alimentație acele produse nesănătoase, semipreparate, fast-food, și alege unele sănătoase.

Cele mai sănătoase sunt legumele și fructele proaspete, nucile crude, mierea, peștele, carnea slabă, lactatele, alimentele naturale.

Tot specialistul vă poate prescrie suplimente de vitamine acolo unde este cazul, dacă alimentația nu vi le oferă în cantitatea necesară.

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.

10 secrete despre cum să îmbătrânești frumos – mișcarea

Sunt numeroase persoane care pe măsură ce trec anii realizează cât de importantă este mișcarea pentru un corp sănătos.

Mulți dintre ei încep să meargă la săli de antrenamente, să se plimbe prin parcuri, să facă un sport moderat, să ia cursuri de dans și orice altceva presupunea mișcarea.

Dacă este posibil, faceți aceste activități împreună cu partenerul sau prietenii.

Veți avea o dorință și mai mare de a face sport într-o companie plăcută.

10 secrete despre cum să îmbătrânești frumos – acizii grași esențiali

Grăsimile sănătoase trebuie să facă parte din dieta ta, mai ales că te pot ajuta să arăți mai tânără întârziind efectele îmbătrânirii.

Sunt de ajutor în diferite afecțiuni ale pielii, precum acneea sau eczemele, dar și atunci când vorbim de o piele uscată.

Include în dieta zilnică ulei de floarea soarelui, semințe de floarea soarelui, ulei de cocos nerafinat, ulei de avocado, pește proaspăt de ape reci.

Consumă moderat grăsimi saturate și animale.

10 secrete despre cum să îmbătrânești frumos – reduceți zahărul

Pe cât posibil reduceți zahărul din alimentație. Efectele benefice nu vor întârzia să apară.

Acest drog legal este principala cauză a apariției multor boli, a depresiei sau a modificărilor de stare.

Mai mult, consumul cu moderație până la eliminare a zahărului ajută la prevenirea îmbătrânirii premature și apariției bolilor.

Alegeți mierea căci este cu mult mai sănătoasă.

10 secrete despre cum să îmbătrânești frumos – produse de îngrijire naturale

Folosiți produse de îngrijire a corpului cât mai naturale, fără parabeni și alte chimicale care dăunează corpului.

Există numeroase rețete ce vin în sprijinul tău cu exemple de remedii bazate pe produse naturale pe care le ai în casă și sunt sănătoase.

Aceeași metodă poate fi aplicată și la curățenia și întreținerea casei. Elimini produsele care pot face rău pielii tale, dar și organismului prin inhalarea vaporilor.

10 secrete despre cum să îmbătrânești frumos – mai lasă stresul

Pe cât se poate, conștientizează cât de rău îți face stresul, acest ucigaș mut.

Nivelul ridicat de stres are efecte negative asupra întregului organism, din cap până în picioare.

Detașează-te de nebunia cotitiană, căci oricum nu le poți face pe toate, și fă-ți timp pentru sufletul tău.

Alege să faci meditație, de yoga, pilates, să asculți muzica preferată, să-ți găsești un hobby.

Bucură-te de viață și fă haz de necaz. Învață să te relaxezi!

10 secrete despre cum să îmbătrânești frumos – odihna este importantă

Pe măsură ce înaintâm în vârstă avem tendința de a dormi mai puțin.

Lipsa unui somn suficient are repercursiuni asupra fizicului și psihicului nostru.

Fă din dormitor cel mai plăcut loc de odihnă și bucură-te de asta.

Un somn bun ajută longevității, frumuseții, stării de bine.

10 secrete despre cum să îmbătrânești frumos – dezechilibrul hormonal

Mediul toxic, alimentele pline cu hormoni și alte chimicale conduc spre un dezechilibru hormonal.

Acesta poate da insomnie, piele uscată, lipsa de energie, stres emoțional, schimbări ale stării de spirit și alte probleme îngrijorătoare.

De aceea, stilul de viață sănătos (cu tot ce include el) este atât de important. Viciile nu sunt de niciun ajutor!

Discută și acest aspect cu medicul specialist pentru a găsi o formulă care să vă avantajeze.

Sursa foto