Zugrav de icoane sunt. Dacă realizez icoane, nu înseamnă că sunt iconar sau pictor

Provine din nordul Moldovei, dintr-o zonă a ţării încărcată de tradiţii şi nume mari ale culturii româneşti. Vasile Ungureanu, la o vârstă venerabilă, nu se consideră un artist. În calitatea sa de profesor de limba şi literatura română, în cei 44 de ani de activitate, i-au trecut prin mâini zeci de generaţii de elevi. Cărora le-a cultivat gustul pentru frumos şi le-a însămânţat cu pasiune, în suflete, dragostea pentru locurile natale, pentru folclorul autentic şi, mai ales, pentru credinţă.

O viaţă printre sfinţi, ca zugrav de icoane

Avea cam 19 ani când a luat pentru prima dată penelul în mână. Era în sat un învăţător mai în vârstă, care picta peisaje. Cum domnul Vasile era pe atunci prieten cu fiul învăţătorului, îl vizita destul de des şi se minuna în faţa operelor lui. Într-o zi, bătrânul învăţător i-a oferit şansa de a-şi încerca talentul. De atunci, nu a mai renunţat la pensulă. “Nu pot să spun că am simţit vreo chemare anume. Pur şi simplu am început să pictez. Nu pot avea mulţumire sufletească mai mare. Decât să ştiu că în multe biserici icoanele pictate de mine sunt la loc de cinste.”, povesteşte domnul profesor.

Cunoscută pentru spiritul conservator al tradiţiilor şi obiceiurilor, localitatea Tudora din judeţul Botoşani are un reprezentant de seamă în persoana lui Vasile Ungureanu. Şi asta pentru că activitatea domnului profesor nu s-a oprit doar la catedră. Pasionat de flori, plante medicinale, arte plastice în general şi pictura religioasă bizantină în special. Vasile Ungureanu a scris 5 cărţi, dintre care 4 publicate, menite să scoată la iveală rădăcini de mult uitate ale folclorului din zonă. Mai mult, a organizat un ciclu de conferinţe, în bisericile din localitate, despre toţi sfinţii români. Pentru a le face cunoscută menirea acestora pe pământ tuturor credincioşilor.

Mereu în familie

Pe de altă parte, domnul profesor recunoaşte că, fără sprijinul soţiei, fostă educatoare, nu ar fi văzut lumina tiparului lucrările sale literare. Și poate că şi icoanele ar fi bucurat doar privirea celor care le treceau pragul casei. Faptul că soţia l-a înţeles şi i-a permis luxul de a pierde mai mult timp cu penelul sau condeiul în mână a însemnat mult. Ba mai mult, ea i-a dat şi câte o mână de ajutor. Atunci când a fost cazul. Unicul fiu al familiei Ungureanu i-a călcat pe urme tatălui său.

Cea mai mare satisfacţie a domnului profesor rămâne însă faptul că “icoanele zugrăvite de mine sunt în colecţii particulare în ţară şi în străinatate, precum şi în bisericile din judeţul nostru”. Că munca în care a investit o bună parte din sufletul său nu va rămâne în anonimat. Cu toate că numele său nu poate fi dat cu uşurinţă uitării datorită creaţiilor sale, Vasile Ungureanu rămâne, ca orice artist, modest în faţa laudelor: “Mă consider doar profesor de română. Dacă realizez icoane, nu înseamnă că sunt iconar sau pictor. Sunt un simplu zugrav de icoane. Aşa-mi place să mă numesc!”

Sursa foto: Shutterstock