Veninul soacrei şi beţiile soţului mi-au otrăvit viaţa aproape de tot

“Fără să exagerez, de când mi-am cunoscut soţul, viaţa mea s-a transformat într-o adevărată telenovelă. L-am întâlnit pe Aurel în decembrie 1988. Nici vorbă de dragoste între noi pe atunci. Am acceptat să petrecem revelionul împreună doar ca să nu stau acasă în noaptea dintre ani. Deşi nu îl iubeam, am mai ieşit cu el şi după aceea. La vremea aceea învăţam la Bârlad, aşa că am fost nevoită să plec la şcoală. Nu credeam că relaţia va avea un viitor. El mi-a scris, eu nu i-am răspuns…

Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus

După vreo 6 luni, am început să simt ceva pentru Aurel. Aşa se face că, peste doi ani, ne-am căsătorit. Din acel moment a început calvarul. Soacra mea era total împortiva relaţiei şi a încercat din răsputeri să ne despartă. Şi-ar fi dorit o noră de la oraş, singură la părinţi, cu avere… Deşi se încăpăţâna să ne pună beţe-n roate, eu tăceam şi îmi înecam tristeţea în lacrimi. În vara lui ’92 a venit pe lume primul nostru copil, George. A fost cel mai frumos moment de când m-am căsătorit. În iarnă, soacra şi-a rupt piciorul.

Aveam doar 21 de ani şi, deşi aveam un copil mic de îngrijit, m-am ocupat de ea ca de propria mea mamă, vreme de 3 luni de zile. Nu ştiam pe atunci că eram însărcinată şi cu al doilea copil. Însă, după ce s-a văzut pe picioare, din nou sănătoasă, soacra a început iar să-şi arate colţii. Nicio clipă nu a fost recunoscătoare. Ca şi cum nu ar fi fost destul, Aurel, soţul meu, a dat în patima alcoolului. Nu mai ştia de casă, de copii, de mine…

Copiii sunt antidot la veninul soacrei

Pur şi simplu am ajuns să nu mai suport. Veninul soacrei își făcea efectul. Am încercat chiar să mă sinucid. Norocul meu a fost Cosmin, fiul cel mic, care m-a surprins înainte de face gestul necugetat, întrebându-mă: «Ce faci, mami?». Mi-am dat seama că trebuie să mă sacrific pentru binele copiilor mei. Nu puteau să rămână ai nimănui! Bătăile de joc ale soacrei şi beţiile soţului făceau parte din viaţa noastră, însă trebuia să luptăm.

Pe 27 martie 2000, Dumnezeu şi-a îndreptat privirea şi asupra noastră. În acea zi, abia ieşit din tura de noapte de la serviciu, soţul meu a ajuns acasă beat criţă. A intrat în comă alcoolică. Nu mai avea nici puls. Până la urmă şi-a revenit şi, a doua zi, a luat o decizie care ne-a schimbat viaţa: nu a mai pus în gură strop de alcool. Dacă în 10 ani de căsnicie singurele noastre realizări au fost copiii, de atunci am înflorit. Chiar dacă relaţiile cu soacra nu s-au schimbat deloc în bine, măcar am reuşit să-mi menţin familia aproape, în ciuda răutăţilor ei.”

Sursa foto: 123rf.com