„Eu aveam 20 de ani şi soţul meu avea 21 de ani când ne-am căsătorit, dar eram destul de copţi încât să ne stabilim foarte bine priorităţile în viaţă. Eram hotărâţi să nu aducem pe lume un copil până nu ne vom finaliza studiile, nu ne vom construi o casă şi nu vom fi capabili să-i oferim unui micuţ tot ceea ce ar avea el nevoie. Nu ne puteam plânge de partea materială, iar părinţii ne ajutau foarte mult, aşa că am început construcţia unei case la ţară. Ne-am angajat la aceeaşi firmă. Apoi, eu mi-am găsit curajul să mă înscriu şi la facultate. Atunci au început şi problemele legate de bani. Cheltuielile erau mult prea mari deja. Cum necazurile nu vin niciodată singure, în august 2005, m-am îmbolnăvit.

De la un diagnostic greșit a pornit

Am fost internată la spital şi vreme de 3 luni de zile am stat acolo, urmând un tratament pentru un diagnostic greşit. Am slăbit 23 de kilograme, eram ca o umbră. Îmi era foarte rău, deşi rezulatele analizelor erau bune. Am fost externată, într-un târziu, la cerere. Durerile de burtă se intensificau tot mai mult. Analize, reţete, noi internări… În final, un specialist a depistat că sunt infectată cu un parazit. Un diagnostic greșit a declanșat șirul problemelor. Și a urmat alt tratament, altă perioadă de şedere la pat. Dar mi-am luat inima în dinţi şi am început serviciul, chiar dacă eram nevoită să mă întind pe scaunele de la birou când mi se făcea rău. Şi examenele de an, de la facultate, l-am trecut la limită. La un moment dat, o veste, care în alte condiții m-ar fi făcut să sar în sus de bucurie, m-a izbit ca un trăsnet: eram însărcinată. Tratamentul pe care îl urmam de atâta vreme era toxic şi nu-mi permitea să duc la bun sfârşit o sarcină.

Dragostea pentru copil a învins

Clipa care ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă s-a transformat în cea mai urâtă amintire, când l-am anunţat pe soţul meu că va fi tată. El nu voia să mă vadă, suferind şi mai mult. În plus, riscul ca acel copil să se nască cu malformaţii era foarte mare. Am cerut sfatul medicilor şi, în fiecare dintre variante, decizia îmi aparţinea în totalitate. M-am hotărât să păstrez copilul. Şi bine am făcut. Căci sarcina mi-a priit de minune. Am luat în greutate, mâncam fructe şi legume fără probleme, crizele au încetat… Îmi purtam cu mândrie burtica pe holurile facultăţii. Am născut acum 3 ani, la zi mare, de Sfântul Ștefan, în toiul sărbătorilor de iarnă. L-am adus pe lume pe Remus Ștefan, un băiat dolofan, frumos și sănătos. Cel puțin pentru mine, el este o minune dată de Dumnezeu, îngerul care m-a salvat de la moarte. De atunci, toate merg bine în viaţa noastră, suntem cu toţii sănătoşi, fericiţi şi împliniţi.

Sursa foto: 123rf.com