“Aproape că-mi vine să râd acum, când îmi amintesc despre trecut. Nimeni nu s-ar fi gândit că-mi voi reveni vreodată. Și că voi reuşi să mai şi fac haz de necaz. Am trăit mai bine de 5 ani un coşmar. În care habar nu am ce m-a reţinut. De parcă aş fi fost hipnotizată să urmez o cale total nepotrivită.

Pofta vine mâncând

Nu mai eram un copil naiv când l-am cunoscut pe fostul iubit. Dimpotrivă, experimentasem deja şi bucuriile, dar şi gustul amar al iubirii. Am căpătat o încredere oarbă în el şi nimic nu mai conta. Până şi palmele, pumnii şi picioarele pe care le primeam le consideram corecţii binemeritate. Căci, după cum gândeam atunci, el mă iubea prea mult ca să mă lase să greşesc. Din fata cochetă, mereu aranjată şi în pas cu moda, am devenit o epavă. Doar nu puteam să-i rănesc sentimentele îmbrăcându-mă ostentativ, pentru a atrage privirile altor bărbaţi asupra mea!

Treptat, am ajuns să mă refugiez în mâncare. Și, în loc să se vadă pe mine suferința, s-a dovedit că supărarea îngrașă. De fapt, rămăsese singura plăcere adevărată din viaţa mea şi, ce era cel mai important, unica permisă pe deplin. Nici nu ştiu când am depăşit suta de kilograme, chiar dacă aveam doar 1,68 m înălţime. Iar cine avea ceva de comentat era mereu şters de pe lista mea de prieteni. Chiar şi pe părinţi i-am îndepărtat. Toate acestea trebuiau să se afârşească odată şi-odată.

Supărarea îngraşă

Într-o zi, am primit şi lovitura cea mai dureroasă din partea lui. M-a anunţat că mă părăseşte, că şi-a găsit o iubită frumoasă, care are grijă de silueta şi ţinuta ei, nu ca mine. Nu m-a distrus vestea că mă părăseşte. Ci faptul că ajunsesem în ultimul hal din cauza lui. Doar ca să-i fac lui pe plac. La o lună de zile după despărţire, deşi nu am mâncat mai nimic şi m-am îndopat cu ţigări şi cafea, am mai luat încă 10 kg în greutate. Așadar, supărarea îngraşă. Aveam 112 kg când mi-am luat inima în dinţi şi am jurat că de a doua zi voi fi altfel. Asta se întâmpla acum 6 ani. Am început cu să ţin tot felul de diete, să beau ceaiuri şi să testez toate pilulele din farmacii. Slăbeam câteva kilograme şi le puneam la loc imediat. La un moment dat, m-am hotărât să consult un specialist. Şi asta a fost salvarea mea.

Mişcarea şi ambiţia contează cel mai mult

Nu am fost niciodată slabă, aşa că ţinta mea nu era exagerată. Sub supravegherea medicului, cu multă voinţă, m-am transformat complet. Fără bisturiu, fără reţete miraculoase. Dar cu multă mişcare şi fără dulciuri, pâine, grăsimi, uleiuri şi alte «dăunătoare», trupul meu s-a sculptat. Prima lună a fost cumplită. Însă a meritat: am dat jos 12 kg. M-am înscris la un program de aerobic, la o sală şi în fiecare seară alergam cel puţin o jumătate de oră. Serviciul a devenit, pe lângă slăbire, preocuparea mea de bază. Aşa se face că, după un an, cântăream 72 kg. Aş minţi să spun că n-am mai „păcătuit” din când în când. Dar nu m-am descurajat. Important e să-ţi doreşti cu adevărat să slăbeşti şi să nu priveşti schimbarea ca pe o tortură. Acum mă menţin cu ajutorul sfaturilor, exerciţiilor şi reţetelor prezentate la rubrica de diete a revistei „Libertatea pentru femei“ şi mă simt minunat. Nu am încetat să fac mişcare şi aşa l-am cunoscut şi pe viitorul meu soţ. Sper să vă fi fost de folos istorioara mea şi poate voi reveni şi cu noua mea poveste de iubire.”

Sursa foto: 123rf.com