Sfântul Nectarie ne-a ajutat să devenim părinți fericiți

„Ne-am căsătorit pe 10 iunie 2006. A fost nunta pe care mi-am dorit-o mereu, extrem de emoționantă, de vis. Ne-am unit destinele în fața lui Dumnezeu și am pășit pe un drum nou, în doi, am început o nouă viață. Iar cel mai important pas pe care abia așteptam să-l facem era acela de a aduce pe lume un copil. Numai că lunile treceau și minunea se lăsa așteptată.

Toate vin la timpul lor

Ajunsesem să nu mai suport situația. Toți ne puneau «eterna» întrebare : «Pe când un copil?». Deși știau că ne doream foarte mult și că nu stăteam cu brațele încrucișate, așteptând să ne pice din cer darul divin, cei din jurul nostru insistau cu întrebările, unii curioși, alții răutăcioși, de parcă voiau să ne amărască și mai tare. Unii medici spuneau să mai așteptăm, alții să apelăm la metode de fertilizare… Eu chiar mă gândeam la varianta adopției, dar soțul meu nu era de acord. El, mult mai calm și mai optimist decât mine, mi-a dat încredere și speranță. Parcă ceva ne spunea că nu ea cazul să ne grăbim.

Astfel, Sfântul Nectarie ne-a ajutat

Ne rugam la Dumnezeu. Mama mea a fost sfătuită de către duhovnicul nostru, Părintele Cristian Popa, să se roage la Mânăstirea Radu Vodă, la Sfântul Nectarie. Și să-i citească Acatistul. După 6 săptămâni de rugi, am simțit schimbarea. Sfântul Nectarie ne-a ajutat. Nu îndrăzneam să cred că sunt însărcinată. Parcă îmi era și teamă să fac testul. Dar, pe 14 aprilie 2008, în urma primului control la medic, mi s-a spus că urma să devin mamă. Nici nu pot descrie în cuvinte câte de fericiți am fost la aflarea veștii.

Atunci am promis că, indiferent de sexul copilului, îl vom numi după Sfântul Nectarie, în semn de mulțumire. Sarcina a decurs normal: cu insomnii, neliniști, poftă de mâncare, dureri, sfaturi primite din toate părțile… Nimic deosebit. După fiecare vizită la medic, mergeam la Mânăstirea Radu-Vodă, să-I mulțumim lui Dumnezeu și Sfântului Nectarie pentru darul primit.

În cea de-a 32-a săptămână de sarcină, o durere cumplită în spate, o colică renală, m-a speriat foarte tare. Medicul meu era plecat și rezidenta de la spital, care m-a consultat, s-a răstit la mine, spunându-mi că nu e cazul să nasc, de parcă era îmi doream eu durerea aceea cumplită. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, chinul a trecut în 3 zile și m-am hotărât să stau mai mult în pat.

O viață de nota 10!

Am avut mare noroc de colegi și sefi înțelegători, cărora le mulțumesc mereu. Mă sunau, se interesau de noi, îmi țineau moralul ridicat și asta conta enorm. Chiar de ziua mea, pe 1 decembrie, la împlinirea a 31 de ani, la 6 dimineața, m-am internat. Medicul meu era din nou plecat, maternitatea unde trebuia să nasc era în carantină… După ce am vorbit cu medicul la telefon, mi-a spus să merg la alt spital, unde am avut marele noroc de a-l întâlni pe doctorul Gabriel Moarcăș. El a fost acela care mi-a întâmpinat băiețelul la venirea pe lume: «Bine ai venit, David Nectarie!». Coincidențele s-au ținut lanț în viața noastră: băiatul nostru s-a născut în aceeași zi cu mine, ne-am căsătorit pe 10 și bebe a sosit la ora 10, primind nota 10 la naștere. Suntem nespus de fericiți, curioși și nerăbdători să descoperim fiecare clipă ce va urma.”

Sursa foto: 123rf.com