Wilf Russell a murit la vârsta de 93 de ani, la azilul Magna din Wigston, la 6.50, miercuri dimineața. Patru minute mai târziu, la spitalul Leicester Royal Infirmary, aflat la doar șase kilometri distanță, medicii anunțau și decesul soției sale,  Vera, în vârstă de 91 de ani. Nepoata acestora, Stephenie Welch a declarat pentru presa locală că starea de sănătate a bunicii sale s-a deteriorat brusc, după ce soțul ei nu a mai recunoscut-o, când a mers să-l vadă, aceasta fiind devastată de durere că nu mai poate fi lângă el.

„Bunicul meu a fost diagnosticat cu demență, în urmă cu un an, și acum câteva luni l-am internat la azil. El a murit la 6.50 dimineața și ea la 6.54 fără să știe de Wilf. Cred că a așteptat ca el să moară. Avea inima frântă. Am fost să o vizitez la spitalul Leicester Royal, duminică, înainte să moară, și a deschis ochii și m-a întrebat ce face Wilf. Ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost „Eram o pereche potrivit, nu-i așa?”, a declarat nepoata.

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 75 de ani, când el avea 18 ani și ea 16 ani și s-au logodit înainte ca Wilf să fie trimis să lupte în Italia și în Africa de Nord în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. S-au căsătorit imediat cum s-a întors de pe front. Ei au avut trei copii, cinci nepoți, șapte strănepoți și doi stră-strănepoți. Welch a povestit că bunicii ei erau foarte atașați unul de celălalt și se iubeau cu adevărat și erau foarte mândri de familia lor. Nu au petrecut nici o noapte unul fără celălalt până când Wilf a fost internat la azil, iar din momentul în care Vera nu a mai putut fi lângă soțul ei, ea s-a îmbolnăvit brusc.

„Vera vorbea mult despre ei ca un cuplu și Wilf era mulțumit de orice spunea ea. Poate că d-asta mariajul lor a rezistat atât. Aveau multe în comun și în tot mariajul lor nu au petrecut nici o noapte unul fără celălalt până cândWilf a fost dus la azil. Îmi amintesc că mereu petreceau luni întregi încercând să repare lucrurile decât să arunce cu banii pe alte lucruri noi. Erau foarte familiști și se iubeau cu adevărat”, a mai spus nepoata.

Familia acestora a anunțat că le va organiza o înmormântare comună și că se bucură că cei doi vor fi împreună și pe lumea cealaltă.

Citește și: După Brenda, un alt actor din „Beverly Hills, 90210” susține că a fost la un pas să moară de cancer. Ce dezvăluiri a făcut cel mai iubit personaj din serial