Am făcut greșeala vieții mele atunci când m-am măritat cu un bărbat alcoolic și extrem de violent: nu numai că m-a snopit în bătaie tot timpul, dar am ajuns și o criminală din cauza lui… Iar acum, îmi este greu să-mi mai găsesc un alt soț.

Nu îmi face plăcere să îmi amintesc ce coșmar am trăit alături de Gigi, așa de mult m-a chinuit, așa de rău am dus-o cu el. Ce e drept, băgasem de seamă că le trăgea la măsea de dina­in­te de nuntă, dar, în naivitatea mea de fată simplă, de la țară, am sperat că se va lăsa de băutură și va deveni om de casă.

M-am zbătut cât am putut, iar la un moment dat, în timpul luptei, l-am îmbrâncit…

Da’ de unde! Degeaba îi spuneam să lase alcoolul, căci, cu fiecare zi, bea tot mai mult. Iar după ce se îmbăta, îi cășuna pe mine. Găsea tot felul de motive puerile sau aiuristice pentru a mă bate, iar când îl rugam să nu mă mai lovească, fiindcă îl va lovi și pe el Dumnezeu, râdea ca prostul. Ei bine, într-o seară, în care a venit acasă beat criță și cu chef de amor, m-am refugiat în bucătărie, sperând să scap de cafteală și de giugiuleală. Asta l-a înfuriat atât de tare, încât, după ce a năvălit peste mine și m-a pocnit cu pumnii și cu picioarele până am căzut lată, a pus mâna pe cuțit, vrând să mă înjunghie.
În disperare de cauză, văzând bine că Gigi nu mai judecă și e gata să împlânte cuțitul în mine, m-am zbătut cât am putut, iar la un moment dat, în timpul luptei, l-am îmbrâncit. Urmarea a fost aceea că bruta s-a dezechilibrat și s-a prăvălit pe podea, cuțitul intrându-i adânc în burtă.
Astfel a murit bețivul și violentul meu soț… Iar eu am rămas stig­ma­ti­zată. Am strâns însă din dinți și m-am hotărât să îmi refac viața.

— Fata mea, ai grijă pe cine alegi de data asta, căci ai văzut ce ai pățit! m-a sfătuit mama încă de la întoarcerea în casa părintească, auzind intenția mea de a-mi găsi alt bărbat. Eu ți-am zis că Gigi nu-i un bărbat pe care să te poți baza, că nu-i de încredere, l-am văzut și că întrece măsura cu băutura. Am știut că te va face să suferi… L-am citit de prima dată când a pășit în casa asta.

Am fost mult mai atentă și mai selectivă cu bărbații care se arătau interesați de persoana mea și nu m-am grăbit să mă cuplez cu vreunul dintre ei dacă ceva din com­portamentul lor, din felul lor de a fi, mă făcea să-mi ridic semne de întrebare.

Am avut răbdare până am cunoscut un tip blând, serios și cu intenții serioase. Acesta, pe nume Petre, lucra la un atelier auto și intrase în patiseria la care eu mă angajasem după ce se finalizase ancheta după moartea lui Gigi ca să cumpere merdenele și dobrogene pentru colegii de muncă. Aici, fac o paranteză ca să vă spun că nu am fost condamnată, dovedindu-se că nu am avut intenție să-l omor pe Gigi. Cu toate acestea, „renumele“ de soție criminală a rămas valid printre cunoscuți și prieteni, din nefericire pentru mine. Dar să revin…

Numai ce ne-am privit în ochi și am simțit că ne plăcem. Așa că am acceptat invitația lui la o pizza și un pahar cu lapte bătut la bistroul din apropiere, întâlnirea având loc chiar în acea seară.
— Îți place să bei, Petre? l-am iscodit eu fără rușine după vreo oră, în care aflaserăm câte ceva unul despre celălalt. Adică, ești cumva alcoolic?
— Beau, dar nu sunt alcoolic! mi-a răspuns el, râzând. Consum un păhărel-două de țuică și tot atâtea de vin la masă, ca orice bărbat normal, sănătos, vârtos, dar atât. Dar tu bei?

Am izbucnit în râs la o asemenea întrebare, și astfel a început prietenia noastră, prietenie care, în scurt timp, s-a transformat într-o relație firească de iubire între doi îndrăgostiți.

„Ce ai făcut? Ai omorât un om? Ești o criminală!”

Eu aveam 28 de ani pe atunci, iar Petre avea 32, așa încât nu m-a mirat când, peste câteva luni, m-a cerut de nevas­tă. Am acceptat pe loc propunerea sa, spre bucuria părinților mei, cărora băiatul le făcuse o impresie grozavă, însă, până la urmă, nu m-am măritat cu el. Ce credeți că s-a întâmplat?

Ei bine, pe când toate aran­jamentele pentru nuntă erau făcute, într-o seară, nitam-nisam, Petre suspină și zice:
— Draga mea, dacă te-ai fi despărțit mai repede de primul tău bărbat, bețivul acela violent, poate ne-am fi cunoscut mai de mult, și acum am fi avut deja copii!
— Bine, dar nu m-am despărțit de Gigi! Așa ai dedus tu… Nu am discutat niciodată despre asta, fiindcă mi-a fost rușine să-ți spun, ți-am zis doar că sunt singură de doi ani, însă adevărul este că l-am omorât pe pri­mul soț… De fapt, nu am băgat eu cuțitul în el, Gigi voia să mă înjunghie și ne-am tot luptat, iar el, beat fiind, a căzut și… s-a întâmplat să-i intre cuțitul în burtă…
— Ceeeee? a urlat atunci Petre. Ce ai făcut? Ai omorât un om? Ești o criminală!
— Am fost în legitimă apărare. Dacă nu îl omoram eu pe el, mă omora el pe mine!

Din acea zi nu a mai vrut să audă de mine, susținând că nu sunt femeia pe care și-o dorește de nevastă din moment ce am omorât un om și, mai mult, i-am ascuns oribila faptă comisă. Și astfel m-am trezit din nou singură, cu sufletul sfâșiat de durere fiindcă ratasem șansa de deveni soția unui om serios, de casă.

Mi-a trebuit destul de mult timp să-mi revin după figura urâtă făcută de omul iubit, însă, treptat, am început să-l uit și mi-am revenit. Mă aflam în pragul vârstei de 30 de ani și am descoperit că îmi doream enorm să devin mamă. Pentru asta însă, îmi trebuia un bărbat adevărat, un tip cu care să fac casă bună. Iar acest bărbat mi-a ieșit în cale în persoana lui Florea, pe care l-am întâlnit întâm­plător, atunci când vecinii noștri au chemat medicul veterinar pentru a le castra vierul.

M-am hotărât să îi dezvălui înainte de a mă cere în căsătorie faptul că primul meu soț se prăpădise de mâna mea

În vârstă de 35 de ani, Florea este genul de om liniștit, tăcut și singu­­ratic. După ce a terminat ce avea de făcut, pe când ieșea din curtea vecinilor, a fost oprit de tata, care l-a chemat să consulte o capră ce șchiopăta de câteva zile. Veterinarul a observat că animalul avea un mic cui înfipt în labă, pe care l-a extras ușor cu penseta, apoi, cum se făcuse seară, a acceptat invitația mamei la o porție de sarmale cu mămăliguță, asezonate cu un molan negru, de buturugă.

De-abia după două căni cu vin el a prins limbă, devenind mai vorbăreț și totodată mai îndrăzneț. Iar ocheadele insistente pe care mi le arunca erau concludente: Florea mă plăcea! Cum, la rândul meu, îl găseam atrăgător, iar mama și tata m-au încurajat din priviri, am intrat în vorbă cu veteri­narul, sporovăind vrute și nevrute mai bine de două ceasuri. Astfel mi-am putut da seama că Florea se încadra perfect în profilul soțului pe care îl căutam..
— Dacă te-aș invita mâine seară la o cină în oraș, ce ai spune? m-a întrebat Florea la plecare. Te iau cu mașina pe la ora 19, e bine?

În felul acesta a început povestea de iubire dintre noi, poveste care însă, din nefericire, nu a durat decât circa trei luni. Asta întrucât eu, fiind pățită cu Petre, m-am hotărât să îi dezvălui înainte de a mă cere în căsătorie faptul că primul meu soț se prăpădise de mâna mea, în timpul unei altercații.
În felul acesta, m-am gândit eu, nu putea să îmi reproșeze faptul că am tăinuit amănuntul pentru a-l face să se însoare cu mine, după cum făcuse netrebnicul de Petre.

— Dragul meu, te rog să fii atent, căci e ceva ce trebuie să știi! l-am pus în gardă, într-o seară. Te iubesc foarte mult și nu vreau să te pierd… Înainte să ne căsătorim, trebuie să știi că l-am omorât pe Gigi, primul meu bărbat! Am fost în legitimă apărare, crede-mă! Era beat mort și, dacă nu m-aș fi luptat cu el, mă tăia cu cuțitul!
— Poftim? Ce ai făcut? Nu-mi vine să cred! a exclamat Florea. De ce nu mi-ai spus până acum, de ce mi-ai ascuns că ai ucis un om, fie el și un ticălos?
— Nu ți-am ascuns, Florea, doar vezi bine că ți-am mărturisit acum! m-am apărat destul de neconvingător. Ce-ai fi vrut, să-ți spun imediat ce ne-am cunoscut? Am așteptat să fim siguri de iubirea noastră, de faptul că vrem să avem o familie, să facem copii…
— Of, îmi pare rău, însă nu prea cred că vom avea vreo familie și vom face vreun copil! m-a anunțat el cu glas stins. Gândul că voi sta în aceeași casă și voi dormi în același pat cu o femeie care a trimis un om pe lumea cealaltă mă paralizează. Mi-e teamă!

Degeaba am insistat, încercând să îl conving că sunt o persoană pașnică, sensibilă și sufletistă, căci Florea nu s-a lăsat sensibilizat.
Ne-am despărțit, și astfel am pierdut, pentru a doua oară, un tip cu care trăiam o iubire împărtășită și de care eram gata să îmi unesc destinul. Și asta nu e totul.

Știu sigur că îmi voi găsi bărbatul împreună cu care îmi voi întemeia o familie

Pentru ca situația să devină cu adevărat dramatică, în următorii ani am fost părăsită de alți trei tipi ce aveau un caracter frumos, cu care am avut legături de durată și alături de care eram gata să merg pe drumul vieții.
Și, de fiecare dată, din același motiv: eram o criminală, și nimeni nu își dorea o soție criminală. Cum au aflat ce am făcut, cum au fugit mâncând pământul.
Pe nesimțite, anii au trecut, eu am împlinit 38 de ani, și sunt tot singură. Dar, în mod surprinzător, nu mai sunt disperată, și asta întrucât am găsit soluția pentru a-mi atrage un bărbat care să nu mai dea bir cu fugiții auzind că sunt o criminală.

Ce credeți că am făcut? În urmă cu ceva timp, am dat un anunț în ziarele locale, la rubrica matrimoniale, în care am menționat că am fost anchetată pentru uciderea unui om, dar în legitimă apărare, și am specificat că doresc să fiu contactată numai de bărbați care, la rândul lor, se află în aceeași situație.
De atunci, am fost contactată de cinci tipi, cu care, de altfel, m-am și întâlnit. Nu mă grăbesc.
Știu sigur că îmi voi găsi bărbatul împreună cu care îmi voi întemeia o familie și voi avea copiii visați, iar acesta, înțelegând circum­stanțele, nu îmi va reproșa niciodată că sunt o criminală și nici nu va trăi cu teama că voi băga cuțitul în el. La urma urmei, nu sunt singura persoa­nă care a ucis. Doar a făcut-o și el.

Citește și: Întâmplări adevărate: „M-am măritat și am divorțat virgină!”