Fosta prințesă a Qatarului a făcut dezvăluiri despre viața ei, în ceea ce numește „colivia de aur”, despre soțul cu care s-a luptat în isntanță, dar și despre acuzațiile pe care una dintre fiice i le-a adus acestuia. O lună nmai tâziu a fost găsită fără suflare, în Spania.
„Povestea mea are legătură cu despărțirea de fostul meu soț și copiii pe care-i avem împreună. E dificil să separi aceste două lucruri, au fost multe articole în presă din cauza custodiei celor trei fete.
Am decis, după atâția ani, să vorbesc. E timpul ca oamenii să știe că nu este totul numai strălucire și perfecțiune. M-am zbătut, am trecut prin multe, a fost dificil nu numai pentru mine, dar și pentru copii”, povestește Kasia în interviul urcat pe youtube pe data de 17 aprilie 2022. Timp de 10 ani, Kasia a fost în conflict cu fostul soț, Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani (73 de ani), unchiului emirului Qatarului, pentru a-și recăpăta custodia asupra celor trei fiice minore.
„Au trecut atâția ani și suntem la ultima înfățișare de la tribunal. Așa cum am spus și pe Instagram, am primit foarte multe mesaje de la femei care se simt fie blocate în căsnicii, fie controlate de soți. Am primit mesaje de genul: «te rog, poți să mă ajuți? Soțul mi-a luat copii» sau «sunt blocată aici, ce pot să fac?». Cel mai important lucru pentru mine este libertatea. Să pot ieși, să pot face lucrurile pe care mi le doresc, în loc să aștept, înțelegi… într-o cușcă de aur”.
Prințesa Quatrului, ultimul interviu. Ce spune despre fostul soț și despre cele 3 fete
Moderatoarea a întrebat-o pe Kasia de ce una dintre cele trei fete, cea mică, locuiește în continuare cu tatăl lor. „Asta este problema pe care o avem. Două dintre fete, gemenele, au dorit să locuiască cu mine, iar el întrerupt orice contact cu ele. A fost ca o pedeapsă. Celei mici nu i se permite să vorbească cu mine, ceea ce mă întristează cumplit. Ea primește o mulțime de lucruri materiale de la tatăl ei, este ca un fel de manipulare, de șantaj. Îmi este tare dor de ea (n.r. fiica cea mică are 15 ani, gemenele au aproape 18). E ca și cum ar lipsi o bucată din corpul meu. Când ești mamă, copiii sunt paret din tine.
„E un tată bun, cum l-ai descrie?”, a fost întrebată Kasia, moment în care femeia a adus în discuție acuzațiile de agresiune sexuală incestuoasă.
„Săptămâna trecută am primit niște vești care m-au devastat. Fiica mea a spus în instanță că tatăl ei a atins-o într-un mod total nepotrivit, fapt care a devenit obiectul unei anchete. E trist, pentru că puterea, banii și relațiile nu ar trebui să îți permită să faci așa ceva”, a mai spus, în ultimul ei interviu, fosta prințesă a Qatarului.
Fosta prințesă a Qatarului, găsită moartă în Spania
Kasia Gallanio, americancă de origine poloneză, a fost găsită moartă duminică, 30 mai, în Marbella, Spania. Femeia avea 45 de ani și ducea o luptă aprigă cu tatăl celor trei fiice ale sale, suspectat de incest. Potrivit informațiilor din anchetă, dezvăluite de Le Parisien, femeia ar fi putut muri în urma unei supradoze de droguri. Abia în urma autopsiei care ar urma să aibă loc azi, 31 mai, se vor elucida cauzele decesului.
A pierdut custodia fetelor din cauza problemelor cu alcoolul
Kasia Gallanio lupta pentru custodia celor trei fiice ale sale, două dintre ele fiind gemene, acum în vârstă de 17 ani, de când s-a despărțit de Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani (73 de ani), notează Le Parisien. Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani a fost acuzat de agresiune sexuală incestuoasă asupra uneia dintre fiicele sale. Fiica reclamantă susține că a fost atinsă „pe piept și pe fese” de când mama ei a părăsit domiciliul familial.
Citește și: Charlene de Monaco, cea mai nefericită prințesă din lume. Imaginile care spun totul despre suferința ei