Deși stârnește indignare când dezvăluie cum aruncă cu banii, Linda nu se oprește din a arăta luxul în care trăiește. Își permite lucruri la care unii nici nu pot gândi.

La 19 ani, Linda, originară din SUA, s-a căsătorit cu Ricky Andrade și s-a mutat cu el în Dubai. Că soțul o răsfață e puțin spus, iar de cinci ani trăiește raiul pe pământ.

@lionlindaa Wells fargo loves me #money #howmuchispendinaday #millionaire ♬ Habibi (Albanian Remix) - Ricky Rich & Dardan

Clipurile pe care le postează pe TikTok și Instagram, în care detaliază surprizele pe care i le face partenerul ei și lucrurile la care are acces strâng sute de mii și chiar milioane de vizualizări de la internauții curioși.

Recent, Linda Andrade, acum în vârstă de 24 de ani, care s-a autodenumit „originala casnică din Dubai”, a dezvăluit cum cheltuie sume exorbitante.

Cât cheltuie în doar o săptămână soția unui milionar din Dubai

sotie milionar dubai (5)SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

1,4 milioane de dolari depuși la bancă, peste 350.000 de dolari la shopping, 200.000 de dolari în aur, peste 50.000 de dolari pentru distracție și alți 216.000 cheltuiți într-o miercuri obișnuită – sunt cheltuielile ei dintr-o singură săptămână.

  • „Ce aștept de la soțul meu milionar”: cine de 50.000 de dolari, poșete Chanel la ordinea zilei, sesiuni de spa, cele mai scumpe bijuterii, o garderobă demnă de o prințesă.
  • „Motive pentru care îmi place să fiu soție de milionar”. „E obișnuit cu restaurantele de cinci stele, așa că nu vrea ca eu să gătesc; flori la fiecare trei zile pentru a-și cere iertare că e ocupat; activități de top atunci când e plictisit; cadouri după fiecare ceartă, așa că mă cert des, bineînțeles; diamante în loc de Louis Vuitton”.
  • „Ce am cerut când m-am măritat cu un milionar” este o altă serie de câteva clipuri cu multe vizualizări. Printre ceea ce a primit Linda se numără șapte inele ce însumează diamante de 19 carate, pentru că ea avea 19 ani când a devenit soție; 20.000 de dolari pe mână, lunar, pentru a se distra cu prietenii; multe călătorii; mașini scumpe; acces la conturile bancare ale soțului; 100.000 de dolari în fiecare lună pentru shopping; gardă de corp; un fond de investiții.

„Nu mi-e rușine să afișez o estetică de femeie interesată de bani”, a declarat Linda pentru nypost.com.

Sute de mii de oameni „devorează” clipurile „originalei casnice din Dubai”

Reacțiile de pe TikTok sunt dintre cele mai diverse, la toate clipurile ei. „Eu plâng când dau 10$ la fast food”. „Inventează numerele astea”. „Cum de ai sume infinite de bani?!”. „Asta e o risipă”. „E pe bune?”. „Sunt invidioasă” – au fost câteva dintre comentariile strânse la clipurile Lindei.

Cert este că internauții îi savurează filmulețele, chiar dacă le privesc cu neîncredere sau cu invidie. Peste 200.000 de oameni o urmăresc pe Instagram și alți 800.000 pe TikTok.

În ciuda tuturor criticilor, Linda spune că nu s-a căsătorit cu Ricky pentru bani. S-au cunoscut la sala de sport, când ea avea 16 ani. El nu era bogat atunci. Mai mult, ambii provin din familii modeste.

Citește și: Monica Tatoiu, despre pensia sa: „Sunt milionară. Mi-am distrus familia aproape, m-am îmbolnăvit” Totul vine cu un cost! Ce-i reproșează fiul ei

Citește și: Are 11 ani și nu va trebui să mai muncească o zi în viața ei. Ea e fetița milionară care a fondat o afacere care i-a adus și 200.000 de dolari într-o lună