“M-am hotărât tare greu să vă scriu. Cäci nu îi e nimănui uşor să ajungă să-şi pună ultimii stropi de speranţă în mila şi compasiunea celor din jur. Nici nu ştiu cu ce să încep. Am crescut într-o familie modestă, drept unicul copil al unor oameni pentru care scandalurile păreau să nu se mai sfârşească. Încă de pe atunci mi-am promis că voi lupta să nu ajung ca ei. Şi anii au trecut, iar eu m-am străduit să-mi fac un rost în viaţă. Am terminat Facultatea de Medicină pe propriile merite şi puteri, în ciuda momentelor dificile în care încercam să-mi găsesc liniştea necesară studiului. De multe ori, învăţam la lumânare, căci altfel concumam curentul şi era un motiv în plus de ceartă.

Dumnezeu ţine cu cei buni

Anii au trecut şi cred că rugile mele nu au rămas neauzite. Am ajuns însă medic fără loc de muncă. M-am blocat într-un punct critic. O vreme am căzut pradă oboselii. Apoi am început din nou să învăţ. În acest răstimp l-am întâlnit pe el, un tip modest, dintr-o familie la fel de plină de lipsuri ca şi a mea. Ne-am hotărât să ne unim destinele pentru totdeauna şi, la scurt timp, a venit pe lume şi primul nostru dar în viaţă, venit de la Dumnezeu: Darian, un băieţel minunat, sănătos, frumos. Are doar 6 luni, dar e unica bucurie a noastră.

Însă perioada de sarcină nu a fost deloc uşoară. Reproşurile mamei mele, scandalurile repetate din casă nu mă ajutau deloc. Chiar şi acum continuă. Din nefericire, nu avem unde să plecăm. Iar chirie nun e permitem să plătim. Soţul munceşte de dimineaţa până seara mai mult ca să evite întâlnirile cu părinţii mei care nu l-au suportat niciodată. În loc să ne ajute, părinţii noştri fac tot ce le stă în puteri să ne despartă. Dar noi ne iubim şi asta e cel mai important. Luptăm până la capăt. În plus, copilul nostru merită să aibă parte de tot ce e mai bun, de tot ceea ce noi nu am putut avea.

Părinții pot fi dușmanii propriilor copii

Deşi încercăm din răsputeri să ieşim la liman din situaţia asta încurcată, avem impresia că înotăm în gol. E aproape imposibil să ne luăm o locuinţă a noastră, un locuşor în care să avem parte de linişte. Iar ca să locuim în continuare 5 persoane în două camere e aproape imposibil. Nu mai ştim încotro s-o apucăm şi ce să facem. Am ajuns să cerem de la oamenii cu suflet mare un sprijin, dacă de la familia noastră, de la cei ce ne-au dat viaţă, nu-l putem avea. Ne trebuie bani şi multă înţelegere pentru a ne putea continua drumul frumos pe care am pornit în viaţă. Dar cum să primim aceste daruri rare şi atât de preţioase în ziua de azi?”

Sursa foto: 123rf.com