Parfumul copilăriei învie amintiri
„Cum cel ce nu a citit faimoasele «Amintiri din copilărie» ale marelui Creangă nu ştie ce înseamnă de fapt cei mai frumoşi ani din viaţă, aşa nici cel ce nu a avut parte de asemenea clipe nu are cum să le înţeleagă. Pentru mine, Ozana cea frumos curgătoare a rămas doar un loc îndepărtat. Însă Otopeniul i-a ţinut loc cu succes. Acolo, în apropierea renumitului Aeroport internaţional, în curtea aerisită a bunicilor, alături de fratele meu mai mic, am petrecut clipe desprinse parcă din basme. Bunicii, cu părul nins de vreme, erau mereu cu zâmbetul pe buze, cu sfaturi înţelepte pentru toţi şi, mai ales, cu bucate delicioase pe masă şi plăcinte pe alese. Parfumul copilăriei e special.
La vârste fragede, toţi suntem egali
Doamne, ce vremuri! Mi-l amintesc pe featele meu, pe atunci bălai, cu plete, de toată lumea îl lua drept fetiţă, deşi era mereu pus pe şotii, «ca argintul viu». Eu, deşi fată şi mai mare ca vârstă, eram băieţoasă. Nimic nu conta. La vremea aceea, printre vecinii bunicilor din Otopeni se numărau oameni cu stare, avocaţi, stomatologi, înalţi demnitari, sculptori şi pictori, dar şi oameni simpli. Noi, copiii acestora, eram cu toţii la fel. Nu existau între noi diferenţe sociale, de rang, de niciun fel. Ştiam să împărţim orele de joacă şi să gustăm din plin fiecare clipă împreună.
Eu mi-am petrecut primii 4 ani de viaţă pe Calea Moşilor, alături de părinţi şi de bunicii din partea mamei. Mi-a rămas în minte parfumul intens al florilor de tei, de pe aleea din curtea bisericii de vizavi, la fel şi aroma pateurilor calde cu brânză, pe care bunicul mi le aducea în fiecare zi. Nu am uitat, deşi eram micuţă, cutremurul din seara zilei de 4 martie 1977. Mă jucam, când blocul a început să se zgâlţâie. Din fericire, am ajuns în braţele bunicului, pe canapea. La întrebarea mea plină de nedumerire şi spaimă «Ce se întâmplă, tataiule?», răspunsul a fost cât se putea de liniştitor: «Nimic, Roxănel. Bate vântul!». Spre norocul nostru, blocul în care locuiam a fost printre foarte puţinele clădiri care au rămas după tristul eveniment.
Când eşti mic, faci vrute şi nevrute
Orice moment în care mă întorc în timp aduce cu sine mireasma îmbătătoare a florilor de regina nopţii, din curtea bunicilor de la Otopeni, a zambilelor colorate, a liliacului înflorit… Ah, şi gustul inconfundabil al poamei din viţa de vie de care bunicul era atât de mândru, «Căpşunica», un soi de struguri negri, parfumaţi, dulci şi gustoşi, cum rar mai întâlneşti azi. Iar mustul era bucuria noastră la început, apoi transformându-se în licoarea preferată şi apreciată pe măsură a celor mari.
Nu e amintire fără parfumul copilăriei, fără iz de pământ reavăn şi de iarbă crudă. Şi câte jocuri nu ne ţineau pe maidan până pe înserat! Câte julituri şi vânătăi ne acopereau! Ne căţăram în pomi, pe garduri, fără vreun motiv anume sau pentru a ne amuza la ocara vecinilor deranjaţi că le furam roadele din pomi. Şi totuşi, atunci am învăţat ce înseamnă respectul pentru oameni, dragostea faţă de animale şi natură.
Printre cei mai buni prieteni de joacă erau găinile, răţoii, câinii, purceii. Toţi purtau câte un nume. Dar ca Ursu, căţelul, nu era niciunul, atât de bland şi bun cu noi şi atât de necruţător cu răuvoitorii. Grigoraş, curcanul, era mândru nevoie-mare de mărgelele lui mai roşii ca ale mele, în vreme ce Yaki, răţoiul, şi Oci, găina bătrână care a scos generaţii întregi de pui, aproape că nu ne băgau în seamă. Cât despre Ghiţă–Iţă, purcelul, oricum avea zilele numărate. Şi mă mai minunam în faţa brătăceilor verzi ce apărea în copaci după ploaie, cu care conversam nestingherită.
Fuse, fuse şi se duse…
Cam aşa a fost copilăria mea. Contrar aşteptărilor, nu aş schimba nimic din ce a fost de ar fi s-o retrăiesc vreodată. Sunt convinsă că fericirea şi liniştea din sufletul copilului de atunci se răsfrânge în viaţa adultului de azi. Am 35 de ani, sunt căsătorită cu bărbatul pe care îl iubesc, am un băieţel superb, suntem sănătoşi cu toţii, am un serviciu bun. Toate acestea îmi sunt suficiente pentru a mă simţi mulţumită şi împlinită cu ceea ce Dumnezeu mi-a oferit. Fericirea vine din noi şi îşi are rădăcinile în amintirile acelea vii ale copilăriei de neuitat.”
Sursa foto: 123rf.com