O femeie a povestit că momentul în care a aflat că soțul ei, care murise, o înșelase vreme îndelungată a lăsat-o fără replică. Cuplul, care avea trei copii, sărbătorise 25 de ani de la nuntă și trei decenii de relație, înainte ca bărbatul să moară subit. Acesta s-a stins la 54 de ani.

Cu toate acestea, cum de multe ori nimic nu este ceea ce pare, soția îndoliată și îndurerată a avut parte de o nouă lovitură, scrie Mirror.

Aceasta a fost pusă în fața faptului împlinit, acela că partenerul ei a înșelat-o. Înainte de a muri, el avusese o relație paralelă timp de șapte ani. Femeia era conștientă că mariajul nu era perfect. Mai mult, căsnicia era pe marginea prăpastiei, fiind aproape de despărțire. „Am fost în pragul divorțului la un moment dat. Apoi, lucrurile s-au îmbunătățit. Suspect de mult. După o vreme, am început să fac săpături. M-a înșelat, dar nu mi-a spus niciodată. Dar știam că știa că sunt conștientă de asta”, a povestit soția.

Amanta răposatului ei soț și-a dorit să o întâlnească

Văduva a recunoscut că, deși bănuia că în ultimii șapte ani soțul ei avea o aventură cu o femeie mai tânără, nu l-a confruntat niciodată în această privință. Și nici nu a mai apucat chiar dacă și-ar fi dorit, pentru că el s-a stins subit. Însă nu regretă asta.

„Dacă aș avea o nouă șansă, aș face la fel. Nu regret niciun pas. După ce a murit, i-am găsit jurnalele și adresa ei (a amantei-n.r.). I-am trimis ceva de-al lui și când m-am dus ieri să verific cutia poștală, am găsit o scrisoare de la ea. Nu mi-a spus direct: ‘Am fost cu soțul tău în ultimii ani’, dar mi-a cerut să ne întâlnim”, a povestit văduva.

„M-am gândit toată ziua de ce ar vrea să ne vedem. Să îmi explice lucruri? Să-și ceară iertare? Oricum, am făcut pace cu tot. O parte din mine vrea să o ignore, dar cealaltă parte e foarte curioasă. Să o ignor sau să mă duc?”, a căutat soția rezolvare pe internet pentru dilema ei.

Internauții nu au lăsat povestea ei fără răspuns. Cei mai mulți și-au arătat sprijinul și au sfătuit-o să-și asculte intuiția. O persoană chiar i-a spus că și mama ei a trecut prin același lucru și că întâlnirea cu amanta nu a făcut altceva decât să redeschidă răni vechi. Alții „au certat-o” pentru că ea a făcut, de fapt, primul pas. „Dacă nu aveai niciun interes pentru a te întâlni cu ea, de ce i-ai trimis lucruri?”.

Citește și: Ramona Olaru, înșelată ”ca în telenovele”! Viață plină până la 34 de ani. A fost la un pas să se mărite cu un milionar. De ce a refuzat

Citește și: „M-am căsătorit cu tatăl meu vitreg și a fost cea mai bună decizie din viața mea”. Adevărul din spatele unui clip cu 25 de milioane de vizualizări

Citește și: Ea are 61 de ani, el, 24, s-au căsătorit și așteaptă primul copil împreună. Cei doi au dat marea veste pe TikTok