Femeia, pe nume Anne, a declarat în cadrul emisiunii „Sept a huit” de pe canalul TF1 că a crezut că are o relație romantică cu starul de la Hollywood. Pentru „Brad Pitt” a divorțat de soțul ei milionar și i-a transferat presupusului iubit 830.000 de euro.
Escrocii au folosit conturi false pe rețelele sociale, precum și tehnologie de creare a imaginilor cu ajutorul inteligenței artificiale pentru a-i trimite Annei selfie-uri și mesaje ce păreau a fi din partea lui Pitt, relatează France 24.
Franțuzoaica Anne, escrocată de sute de mii de euro de un fals Brad Pitt
Pentru a obține bani, impostorii au pretins că actorul în vârstă de 61 de ani avea nevoie de fonduri pentru un tratament la rinichi, iar conturile sale bancare erau blocate din cauza procesului de divorț cu fosta lui soție, Angelina Jolie.
Anne, în vârstă de 53 de ani, designer de interior de profesie, a trăit timp de un an și jumătate cu convingerea că vorbește cu Brad Pitt. Abia atunci când au apărut știrile despre relația reală a actorului cu iubita lui, Ines de Ramon, a realizat că fusese înșelată. În acel moment a apelat la poliție, dar nu se știe dacă a recuperat vreun ban.
Cum a fost convinsă femeia înșelată că are o relație cu Brad Pitt
Anne a povestit pentru TF1 că a fost contactată pentru prima dată de cineva care se dădea drept mama lui Pitt. Se întâmpla imediat după ce a început să folosească Instagram, în timpul unei vacanțe luxoase la schi cu familia.
„Mi-a spus că fiul ei avea nevoie de cineva ca mine”, a explicat Anne.
Escrocii au contactat-o din nou câteva zile mai târziu, de această dată pretinzând că sunt chiar starul de la Hollywood.
Victima, care trecea printr-o perioadă dificilă cu soțul său milionar, a început o prietenie cu un cont fals în februarie 2023, de la care a primit poezii și cuvinte frumoase. Deși la început a avut îndoieli, a început să aibă încredere după ce a primit mesaje zilnice și imagini ale starului.
„Sunt atât de puțini bărbați care îți scriu astfel de lucruri. Îmi plăcea omul cu care vorbeam. Știa cum să vorbească cu femeile, totul era foarte bine făcut„, a spus ea, conform BFMTV, citat de Daily Mail.
Ceea ce părea a fi începutul unei povești de dragoste fascinante s-a transformat rapid într-un coșmar pentru Anne. După ce a câștigat încrederea victimei, „Brad Pitt” i-a făcut o propunere de căsătorie și a copleșit-o cu promisiuni de cadouri luxoase. Însă, exista o condiție. Femeia trebuia să plătească taxele vamale pentru a putea primi cadourile. În scurt timp, suma solicitată a ajuns la 9.000 de euro. Observând că victima era dispusă să trimită bani, escrocul a început să facă cereri din ce în ce mai absurde. Situația a escaladat atunci când femeia i-a mărturisit „iubitului” că urma să primească o sumă consistentă în urma divorțului.
Falsul Brad Pitt trimitea poze de pe patul de spital, făcute cu inteligența artificială
Într-un mod dramatic, contul fals „Brad Pitt” i-a cerut ajutor pentru a finanța un tratament urgent împotriva cancerului de rinichi, susținând că nu avea acces la fonduri din cauza divorțului de Angelina Jolie.
Pentru a face povestea mai credibilă, escrocul a început să trimită fotografii generate de inteligența artificială, în care „Brad Pitt” apărea pe un pat de spital. Cei doi comunicau exclusiv prin mesaje text și imagini, însă presupusul actor nu era niciodată „disponibil” pentru un apel telefonic, o tactică comună în rândul escrocilor online.
„La început mi-am spus că este o înșelătorie, că e ridicol. Dar nu sunt obișnuită cu rețelele sociale și nu înțelegeam foarte bine ce se întâmpla cu mine. Mă întreb de ce m-au ales pe mine pentru a-mi face atâta rău? Nu am rănit pe nimeni. Acești oameni merită iadul”, a explicat Anne pentru TF1.
Postul tv unde Anne a dat interviul a retras materialul filmat, după un val de hărțuire la adresa femeii
„Povestea difuzată a dus la un val de hărțuire împotriva victimei”, a scris prezentatorul TF1, Harry Roselmack, pe contul său de X – fostul Twitter. „Pentru protecția victimelor, am decis să o retragem de pe platformele noastre”.
Conform canalului, Anne suferea de depresie severă în momentul difuzării interviului și a primit tratament spitalicesc.
Interviul, în care femeia a fost filmată deschis și a împărtășit chiar și fotografii de familie cu jurnaliștii, a devenit viral. Acesta a stârnit un val de comentarii de ridiculizare și glume, dar unii critici online au acuzat TF1 că nu a protejat o persoană vulnerabilă, care poate că nu era pe deplin conștientă de consecințele expunerii publice.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.