Nu am noroc la bani, dar mă consider cea mai bogată femeie

„Nici nu ştiu de unde să-mi încep povestea. Rana adâncă rămasă în sufletul meu după ce mama s-a stins din viaţă mai sângerează încă. A fost o femeie extraordinară, pe care am iubit-o enorm şi căreia îi mai simt încă lipsa. Sunt împăcată măcar cu gândul că am reuşit să o fac mândră de mine, terminând studiile Facultăţii de Drept. Dar nu am reuşit să o mulţumesc pe deplin. Căci nu am reuşit să profesez încă în sistemul legislativ. Încă mai sper că, într-o bună zi, îmi voi atinge ţelul. Deocamdată, pare că nu am noroc la bani și cu asta basta.

O nuntă, un parastas

Nu am să uit niciodată ziua de 13 martie 2001. Atunci a murit mama. A fost cea mai neagră zi din viaţa mea. În ciuda durerii din suflet, fiindcă programasem data dinaintea tristului eveniment, la exact 40 de zile după aceea, m-a trezit spunând „da” în faţa ofiţerului stării civile. Acasă nu au urmat însă masa şi felicitările, aşa cum se obişnuieşte, ci pomana şi parastasul pentru mama.

A fost o cununie tristă, pe care toţi apropiaţii au luat-o ca atare şi au înţeles-o. Mi-a fost greu să nu-i am alături nici măcar pe fratele şi sora mea, dacă mama tot nu-mi era în preajmă. Silviu-Dan, soţul meu, mi-a fost mereu alături. Suntem împreună de aproape 11 ani şi suntem norocoşi că ne avem unul pe celălalt.

Un serviciu stabil e greu de găsit

Deşi am absolvit o facultate, mi-a fost greu să găsesc un loc de muncă. În 2002 m-am angajat ca operator pe calculator la o firmă. Au trecut 9 luni şi am primit o ofertă de muncă, la o agenţie imobiliară, ca director. Sigur că m-a atras ideea şi am plecat acolo. Dar, după doar o lună de zile, timp în care unica tranzacţie a agenţiei a fost vânzarea unei garsoniere, patronul s-a hotărât să închidă afacerea. Nu a spus nimic nimănui.

Am descoperit, într-o dimineaţă, biroul gol, iar pe el, ia-l de unde nu-i. A picat momentul cum nu se poate mai prost. Eram însărcinată, iar soţul şi el fără serviciu. Drept urmare, nu aveam să beneficiez nici de drepturile băneşti de la stat pentru copil. Noroc cu socrii, nişte oameni sufletişti, deosebiţi, care au făcut tot ce le-a stat în puteri să ne ajute.

Nu am noroc la bani, dar am cea mai de preț avere

Pesimistă, lipsită de orice rază de speranţă, am mers mai departe încurajată de soţ şi socri. Am avut o sarcină dificilă, o perioadă în care am schimbat mai mulţi medici ginecologi. Toate examenele ecografice spuneau clar că voi avea o fetiţă. Dar eu nu simţeam asta. Eram convinsă că voi aduce pe lume un băiat. Pe 18 decembrie 2003, în timp ce mă aflam la piaţă, am simţit că a venit ceasul să nasc. Am luat un taxi şi am fugit acasă. Nămeţii de zăpadă au făcut ca salvarea să întârzie dar, în final, la 10 dimineaţa, am ajuns pe patul de spital.

Mă simţeam foarte singură şi nebăgată în seamă. Durerile m-au făcut s-o strig pe mama de nenumărate ori. Abia la 7 şi jumătate seara a scos capul în lume Alexandru Cosmin. Ştiam eu că băiat va fi! Acum e comoara familiei mele, un copil minunat, fără de care nu mai pot concepe viaţa. Chiar dacă nu reuşesc nicicum să îmi găsesc un loc de muncă, încă mai sper că mama, de acolo de sus, mă veghează şi se roagă la Dumnezeu pentru ca familia mea să aibă un viitor mai bun.”

Sursa foto: 123rf.com