Shannon se luptă acum cu un cancer ovarian agresiv care s-a împrăștiat la mai multe organe. Are doar 29 de ani și e deja la a doua bătălie cu maladia nemiloasă. Prima dată, tumoarea i-a fost îndepărtată cu succes. Tânăra și-a împărtășit povestea pe rețelele sociale, vrând să evidențieze că există o concepție greșită că tinerii nu fac cancer. Mai mult, a atras atenția la cât de importante sunt controalele regulate indiferent de vârstă.

Shannon Maya Lamb (6)SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Începuse să-și plănuiască înmormântarea după primul diagnostic de cancer

Când a primit primul diagnostic, Shannon a început să-și plănuiască propria înmormântare. Nu s-a lăsat, însă, învinsă.

Totul a început în octombrie 2020, peste noapte, când Lamb a început să simtă simptome asemănătoare unei răceli. A ajuns la spital și i-au fost prescrise antibiotice după ce medicii au diagnosticat-o cu o infecție urinară. Mai târziu, un RMN a arătat că avea, de fapt, o tumoare pe ovarul stâng. „Aveam febră mare, dureri de încheieturi și cea mai mare durere de cap din viața mea, dar, de asemenea, îmi cădea și părul, eram roșie la față și slăbisem peste 12 kilograme”, povestea pacienta, la câteva luni de la acel moment, pentru The Scottish Sun. „N-am fost luată în serios de personalul medical. Nu vreau să mai treacă nimeni altcineva prin asta. Aveam o gâlmă în stomac. Am luat mâna doctorului și i-am spus să palpeze zona, dar mi-a spus că e doar o infecție urinară și mi-a dat antibiotic. Am plecat plângând. Știam că nu e doar o infecție urinară, dar am lăsat-o așa pentru circa trei săptămâni”.

După ce a făcut RMN-ul, lui Shannon i-au înflorit în minte tot felul de gânduri negre. „Primul lucru la care m-am gândit a fost dacă voi putea avea vreodată copii. Am simțit că totul s-a prăbușit în jurul meu și m-am pierdut în propriile emoții. Medicii mi-au spus că 99% e o formă rară de cancer”, a mai povestit tânăra. Doctorii au anunțat-o că nu are șanse să aibă copii chiar dacă se vindecă. „Am început să mă gândesc la moarte și să o accept cumva. Mă pregăteam să-mi plănuiesc propria înmormântare. Eram puternică pentru familia mea, dar, totodată, gata să-mi iau adio”.

Operată la plămâni în timp ce era însărcinată

După tot calvarul de la sfârșitul lui 2020, Shannon a crezut că a scăpat cu bine de toate problemele, după ce i-a fost scos ovarul stâng. Ba mai mult, a reușit să și rămână însărcinată. Totuși, în timp ce era gravidă, acum doi ani, a aflat că boala a revenit și că s-a și extins. „Nu am auzit niciodată de acest tip de cancer. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce este. Am aflat doar că e pe cât agresiv se poate. A ajuns în toate locurile, a crescut rapid”, a spus ea pentru STV News.

În timp ce-și purta fiul în pântec, a trebuit să facă o operație. I s-a extirpat atunci o parte din plămânul drept. La 31 de săptămâni de sarcină a început prima rundă de chimioterapie, iar o săptămână mai târziu a trebuit să facă o cezariană de urgență. La patru zile după ce a născut un băiețel, femeia începea a doua rundă de chimioterapie.

Astfel, Shannon a ajuns să fie operată de patru ori pentru a scăpa de celulele canceroase din corpul ei. „Nu-mi pot lăsa fiul în urmă, aceasta nu e o opțiune. Nu am ajuns până aici ca să renunț”, a spus Shannon despre motivația de a lupta mai departe, deși cancerul ei este în stadiul 4. După tot calvarul, sacrificiile, operațiile și tratamentele prin care a trecut, speră ca doctorii să-i dea în curând vestea cea bună, aceea că boala a intrat în remisie.

Foto: Instagram Shannon Maya Lamb (shannonlamb21)

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.

Citește și: Mihai Albu, susținut în lupta cu cancerul de iubita lui, medic, și de fosta soție. Mesajul Iuliei Albu: ”Există doar eroi!”

Citește și: O tânără bolnavă de cancer, care s-a stins la 25 de ani, și-a anunțat singură moartea pe Facebook. „Am ales să nu plâng viața pe care o pierdeam”

Citește și: „Am crezut că animalul meu de companie e ciudat, dar încerca, de fapt, să-mi spună că am cancer”. Gesturile uimitoare ale cățelușei