„Pentru că pot spune, cu toată sinceritatea, că deja faceți parte din viața mea, de ceva vreme, vă simt aproape de sufletul meu și vreau să vă împărtășesc un crâmpei din ceea ce trăiesc. Nu știu câte femei au fost binecuvântate de Dumnezeu ca mine, să aibă parte de soacre-model. Eu însă am avut noroc. În ultimii 24 de ani, femeia care mi-a fost alături mereu, care mi-a ghidat pașii pe drumul destinului, care mi-a influențat viața benefic, este mama. Nu, nu vorbesc despre mama care mi-a dat viață, ci despre cea care m-a primit în viața ei cu brațele deschise, în calitate de noră. Urăsc denumirea de socri, căci părinții soțului meu nu au nimic în comun cu ea. Pentru mine, socrii sunt cu adevărat părinții mei.

Sărut mâna, mama soacră!

Eram doar o adolescentă când mi-am cunoscut mama soacră. De atunci, am văzut în ea un model de urmat. Și am ajuns s-o iubesc nespus și s-o apreciez. Nu pot decât să mă înclin cu respect în fața ei și să-i mulțumesc pentru felul în care l-a educat pe soțul meu și l-a pregătit pentru viață. Ne-am căsătorit în ultimul an de facultate, în 1993. Nu am cuvinte să vă spun cât de mult s-a implicat în organizarea marelui eveniment. S-a ocupat de fiecare detaliu, cu răbdare și calm, pentru a avea nunta perfectă.

Apoi, și-a luat în serios rolul de bunică, având grijă de primul nostru copil, Edy, acum în vârstă de 16 ani. M-a învățat o mulțime de trucuri casnice, să gătesc, să-mi drămuiesc banii… Ba chiar m-a inițiat și arta îngrijirii personale și a machiajului! Mai mult, a preferat să iasă la pensie mai devreme, doar pentru a intra eu la muncă în locul ei. Căci așa era atunci. A-ți găsi un loc de muncă era o adevărată loterie. Și mi-a destăinuit toate secretele acumulate prin experiența căpătată în domeniul finisării chimice a mobilei.

Bunicii dau cei 7 ani de-acasă

Părinții soțului meu au devenit părinții mei. Și spun asta fără nicio urmă de prefăcătorie sau de falsă apropiere. S-au comportat mereu ca atare. Ne-au crescut pe noi, ca familie și ne-au educat copiii mai bine decât am fi făcut-o noi. Edy e viața lor. Iar de când a apărut printre noi și Prâslea, David, care are 5 ani, retrăim cu toții vârsta copilăriei. E suficient să-l privim în ochi și ne dăm seama cât de frumos e să trăiești alături de cei dragi în deplină armonie. Dar timpul trece parcă mult prea repede și, inevitabil, începem să ne gândim la viitor.

Din păcate, nu întinerim. Și ne rugăm la Dumnezeu să ne țină cât mai mult timp împreună. Pentru mama soacră, o mare dorință e să ajungă să-l vadă pe Edy student și pe David școlar. Iar pentru că noi suntem credincioși, suntem siguri că Dumnezeu îi va îndeplini acest vis. Tata socru și-a dorit foarte mult o fiică. Nu a fost să fie. Poate de aceea m-a copleșit cu atâta căldură sufletească, bunăvoință și încredere și m-a primit cu brațele deschise. Cuvintele sunt prea sărace ca să exprime cu adevărat ceea ce simt pentru părinții mei, cei care nu merită să se numească socri.

Sursa foto: 123rf.com