La pensie, începe a doua tinerețe. Trebuie numai să vrei s-o trăiești

Chiar dacă nu mai sunt o fetişcană în putere, nu am putut să mă mulţumesc doar cu activităţile casnice după ieşirea la pensie. Ştiam că pot să dau mai mult din mine. În ciuda faptului că dependenţa de insulină nu mă lasă să uit de nenorocitul diabet zaharat. Iar inima îmi cam joacă feste prin crize dese de hipertensiune.

La pensie, nu trebuie să-ți plângi de milă

N-aş fi putut să stau să-mi plâng de milă. Trebuia să fac ceva. Și iată-mă poate mai activă chiar ca în tinereţe. După o viaţă petrecută în slujba statului, – că deh, aşa erau vremurile… D’apoi, ce putea face o femeie care a fost ceva mai mult pe la şcoală decât restul, într-un sătuc uitat de lume? M-am trezit ieșită la pensie. Nu puteam să stau cu mâinile încrucişate şi să-mi plâng de milă.

Astfel, m-am hotărât să iau taurul de coarne. Să încerc să-mi ajut în continuare consătenii în calitate de consilier al Primăriei comunei. Copiii sunt totul pentru mine. Aşa că am ales să mă ocup personal de şcoala şi grădiniţa din sat. Copiii pot fi invidiaţi chiar şi de cei de la oraş. Pentru că, în prezent, se simt mai bine ca acasă la şcoală sau la grădiniţă.

Nu am timp de griji

Cum soţul a trecut fulgerător în lumea de dincolo,am preluat şi sarcinile lui gospodăreşti. Cele peste 300 de oi pe care le avem nu puteau rămâne neîngrijite. Cu atât mai mult cu cât din laptele lor ia naştere în bătătura noastră cea mai gustoasă telemea. Asta nu o spun doar eu, ci şi cei care m-au autorizat s-o produc. Păi nu era păcat să nu se înfrupte şi alţii dintr-o astfel de delicatesă? În general, scot cam 20 de kilograme de brânzică pe zi. Unde mai pui că, din momentul în care laptele a fost muls, nimeni în afară de mine nu mai are acces în procesul de fabricare, natural 100%.

Viaţa mea se împarte între şcoală, grădiniţă şi camera brânzarului. Uneori, mă mai ajută nora şi băiatul. Dar numai în cazurile ce presupun un efort sporit. Uite-aşa am ajuns în delicata situaţie să avem clienţi de n-avem suficientă marfă. Acum nu pot decât să mă rog să-mi dea Dumnezeu putere pe mai departe. Iar pe tine, care citeşti aceste rânduri, să te îndemn să urmezi vocea interioară. Să-ţi trăieşti a treia vârstă (cum ar spune unii răutăcioşi), la fel ca în tinereţe.”

Iuliana D.

Sursa foto: 123rf.com