„Povestea mea de dragoste poate părea comună. Dar eu ştiu că nu e deloc aşa, căci fiecare destin e unic. Este motivul pentru care doresc să le împărtăşesc tuturor bucuria mea născută din izbânda de a fi înţeles că o căsnicie se construieşte treptat, cu perseverenţă, alături de omul iubit. Numai aşa poţi ajunge până la stele şi dincolo de ele, în doi.

A fost odată ca niciodată…

…un băiat, nici pe departe prinţul acela curajos care să facă din noapte zi. Ea, nu tocmai o regină… Totuşi, băiatul acela modest, tăcut şi oarecum timid, mai mic decât fata cu 2 ani şi 4 luni, a reuşit să aducă lumină în viaţa fetei şi a avut destul curaj încât să-şi ofere sufletul pe palme, să se îndrăgostească şi s-o încoroneze pe fată regina lumii sale. Îţi sună prea frumos ca să fie adevărat? Este chiar ceea ce mi s-a întâmplat. Nici nu mă gândeam că îmi va fi dat să trăiesc ca personaj principal al unui basm real.

Pentru mine el ar fi trebuit să fie atunci doar un popas destul de confortabil pentru a-mi permite să-mi vindec rănile trecutului, pentru ca, mai apoi, să pot porni la drum în continuare. Eram obişnuită să iau viaţa în piept singură. Totuşi, popasul meu s-a prelungit. Am zăbovit o vreme şi după ce rănile sufletului s-au închis în braţele pline de tandreţe care mi-au oferit alinarea de care aveam nevoie. Şi m-am trezit într-o zi îndrăgostită. Am învăţat să-l iubesc pentru că el mă iubea atât de mult! Am învăţat să fiu fericită pentru că ştiam că fericirea mea izvorăşte din ochii lui verzi şi adânci precum marea.

În doi, nimic nu mai contează

Cu toate că iubirea ce ne lega creştea cu fiecare zi tot mai mult, nun e-a fost uşor. A trebuit să luptăm cu prejudecăţile famiilor noastre, căci lumea credea că nu ne potrivim, nu ne vedea împreună. Important e că nu ne-am pierdut pe drum, că nu ne-am rătăcit unul de celălalt şi că am afut curajul să-i înfruntăm pe toţi. După 10 luni în care am fost doar prieteni, am plecat de acasă şi ne-am mutat împreună. Am pornit singuri pe un drum anevoios, fără prea multe la noi, însă purtând în suflet comoara unei iubiri nemărginite. Am învăţat să ne clădim viaţa fără niciun ajutor. Am deprins împreună tainele bucătăriei, ale menajului şi am început să gestionăm cu înţelepciune micul buget al familiei.

O căsnicie durabilă se clădeşte treptat

La început, neîncrezători în puterea noastră, părinţii erau doar spectatori plictisiţi ce aşteptau cu nerăbdare finalul piesei de teatru în care copiii lor jucau prost rolurile principale. Dar când au înţeles că relaţia noastră nu se va sfârşi, au început să-şi investească încrederea în noi şi să ne ajute treptat. Atunci am cerut ca Dumnezeu să-mi dea un semn dacă el îmi sortit să-mi rămână alături pentru totdeauna. Şi am primit semnul divin: am rămas însărcinată. De atunci ni s-a luminat viaţa şi tot ce e mai bun avea să ni se întâmple. Când micuţul nostru a împlinit un an, pe 26 septembrie 2003, ne-am cununat civil. Visele noastre au devenit realitate. Familiile ne sprijină şi, cu ajutorul lor, trăim frumos, ne iubim şi suntem fericiţi.”

Sursa foto: 123rf.com