Dumnezeu are grijă mereu să îţi dea ceea ce meriţi

A rămas însărcinată pe când era încă doar elevă la liceu. S-a trezit femeie la casa ei, poate mult prea devreme, şi a trecut prin multe. Totuşi, Nicoleta este acum foarte fericită, o mămică mândră de fetiţa ei.

“Uneori te gândeşti că viaţa nu e doar dintr-un şir de amintiri frumoase, că îţi rezervă mai mult durere sufletească. Cu toate astea, simţi că primeşti puteri nebănuite şi o voinţă arzătoare de a merge mai departe. Aşa mi s-a întâmplat şi mie şi pot spune cu mâna pe inimă că nu a fost deloc uşor.

Când iubirea rodeşte la 18 ani

Dacă m-aş apuca să-mi înşirui toată povestea, mi-ar trebui mult timp şi multe coli albe. Şi asta în ciuda faptului că am doar 20 de ani. Dintodeauna mi-am dorit să am alături pe cineva care să ştie să mă asculte şi să mă înţeleagă. Acea persoană a apărut când mă aşteptam mai puţin, la vremea când eram încă la liceu. Aşa se face că, la aproape 18 ani, am rămas însărcinată. Eram în al nouălea cer de bucurie că voi deveni mamă, chiar dacă nu ştiam la ce responsabilităţi urma să mă înham. Şi Marian, viitorul tată şi actualul meu soţ, era în culmea fericirii. Ne doream copilul din tot sufletul, iar Mari mă iubea într-atât încât să-şi asume rolul de cap al viitoarei lui familii. Pe atunci nu îi cunoşteam părinţii lui Mari foarte bine, dar nici nu mă interesa părerea lor, atâta vreme cât el dorea să fie cu mine şi mă iubea.

Mămică pe băncile şcolii

Dacă pentru mine şi pentru Mari totul părea să fie sigur şi frumos, cei din jur încercau să ne demonstreze contrariul. Au fost foarte multe discuţii la început, care m-au rănit şi m-au făcut să cred nimeni nu încerca măcar să ne înţeleagă. Mi-a fost foarte greu, mai ales că mă aflam în ultimul an de liceu. Profesorii mă cunoşteau, ştiau că sunt o elevă silitoare, serioasă, care în fiecare an de şcoală s-a situat printre primii la învăţătură. Pentru că mă îndrăgeau, m-au acceptat în bancă în continuare şi m-au încurajat să merg mai departe. E drept că vestea că voi avea un copil i-a surprins pe toţi. Ba chiar unii s-au declarat dezamăgiţi. Însă eu nu aveam timp să mă gândesc la ce iese din gura lumii, ci mă interesa doar sănătatea mea şi a copilului meu. Dar Dumnezeu are grijă să le așeze pe toate.

Dumnezeu are grijă și viaţa e frumoasă!

Deşi părinţii lui Mari îmi dădeau impresia că sunt foarte săritori şi că mă iubesc, mai târziu mi-am dat seama că nu era aşa. Am avut noroc cu părinţii mei, care m-au ajutat foarte mult. Nu am cuvinte să-i mulţumesc mamei mele, care a avut grijă de Alexandra, fetiţa noastră, aproape tot timpul. Ea m-a susţinut şi m-a călăuzit spre drumul cel bun. Aşa se face că am ajuns azi studentă. Din partea socrilor însă, nu am auzit nicioadată vreo încurajare. Dimpotrivă. Peste un timp, mi-am dat seama cât îmi era de greu. Mă simţeam foarte singură şi aproape toţi prietenii mă îndepărtaseră. Dar mi-am luat inima în dinţi, căci fericirea familiei mele era cea mai importantă.

Şi uite-aşa, ne-am făcut bagajele şi am plecat. Vorba aceea: dacă schimbi locul, se schimbă şi norocul. Am terminat Facultatea de Contabilitate şi Informatică de gestiune şi lucrez la o firmă de contabilitate, iar soţul e inspector. Avem o viaţă frumoasă şi fericită. Sunt mândră să fiu mămică la 20 de ani. Fetiţa noastră, Alexandra, e cel mai de preţ dar de la Dumnezeu. Datorită ei viaţa mea s-a schimbat în bine şi văd acum lucrurile cu maturitate, chiar dacă ştiu că multe fete de vârsta mea abia acum descoperă primii fiori ai iubirii. Eu nu regret nimic. Dacă asta a fost voia lui Dumnezeu, nu cred că am făcut eu vreo greşeală. Dumnezeu are grijă să ne fie bine.“