Publicația „The Daily Beast” a vorbit cu prietenii apropiați ai Kassiei Gallanio, oficial și off the record, despre stilul de viață al prințesei, despre zvonurile abuzului de droguri sau alcool sau dacă lua medicamente pe bază de rețetă. Nimeni din cercul ei nu crede că fosta prințesă a Qatar-ului a murit din cauza abuzului de substanțe. Prietenii Kasiei spun că nu folosea droguri și că ocazional consuma câte un pahar de vin roșu, seara, că avea o toleranță scăzută la alcool și dezvoltase o obsesie pentru dietă, siluetă și stil de viață sănătos. „Sunt 100% sigur că nu a murit din cauza unei supradoze”, a declarat prietenul și confidentul ei, Louis Spagnuolo, un antreprenor american, pentru „The Daily Beast„. „Și nu s-a sinucis. Nu și-ar fi părăsit niciodată fiicele și nu a consumat droguri”, a mai spus acesta.
Spagnuolo declară, pentru sursa anterior menționată, că prietena lui era pasionată de nutriție și fitness, petrecându-și fiecare zi în rugăciune, meditație, făcând sport sau apelând la diverse tratamente de înfrumusețare. Multe dintre acestea erau dezvăluite și pe pagina ei de Instagram, unde fosta prințesă avea peste 500.000 de urmăritori. De asemenea, Kassia făcea în mod regulat tratamente de crioablație (procedeu care folosește frigul extrem, pentru a distruge țesuturi afectate. Se folosește în scop estetic, dar și pentru diverse afecțiuni).
Fosta prințesă din Qatar, bătută și jefuită cu două luni înainte să moară?
Un alt articol din Daily Mail, care îl citează pe „iubitul ei secret”, managerul clubului de noapte și cântărețul Bruce Baps, arată că Kassia Gallanio fusese recent jefuită și bătută și că se temea pentru viața ei. Atacul ar fi avut loc cu două luni înainte să fie găsită moartă. Departamentul de poliție din Marbella a declarat însă pentru The Daily Beast că nu există nicio înregistrare a vreunei spargeri la complexul de apartamente de lux, în care locuia fosta prințesă. Blocul avea un nivel ridicat de securitate și camere de supraveghere peste tot. Încercările reporterilor de la „The Daily Beast” de a clarifica informația cu Bruce Baps s-au soldat cu un eșec, deoarece acesta ar fi declarat că a vorbit exclusiv cu jurnaliștii de la Daily Mail și că nu va acorda alte interviuri.
Prietenii lui Gallanio mai spun, de asemenea, că fosta prințesă a fost zdruncinată de moartea prietenului ei apropiat, Ahmed Ashmawi, un playboy saudit care locuia și el în Marbella, și care a murit recent după o lungă luptă cu cancerul. Ea chiar își tatuase numele acestuia pe corp, potrivit postărilor sale de pe Instagram.
Viața lui Gallanio în Marbella, unde locuia într-un complex rezidențial chiar pe malul mării, era una de invidiat. Fosta prințesă a Qatar-ului era influencer, participa frecvent la petreceri somptuoase, o obișnuită a spa-urilor și a saloanelor de înfrumusețare din orașul-stațiune din Spania. Era, de asemenea, generoasă, spun prietenii ei, oferind mai departe hainele ei scumpe și gențile de lux, după ce le folosea doar o singură dată. „Dar, sub toată această strălucire, ea era un om simplu”, spune Spagnuolo. „Nu se purta ca o prințesă, avea doar iubire de oferit pentru toți cei din jurul ei”.
Kasia Gallanio a murit la doar 45 de ani
Kasia Gallanio a fost prințesă a Qatarului, cea de-a treia soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani (73 de ani), unchiul emirului Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani (41 de ani). În data de 29 mai a fost găsită moartă în penthouse-ul de 2 milioane de lire sterline din Marbella, Spania, după ce una dintre fiicele sale a alertat autoritățile. Potrivit presei spaniole, de 4 zile fata tot încerca, disperată, să ia legătura cu mama ei. În cele din urmă, polițiștii au descins în casa fostei prințese și au constatat nenorocirea. Avea doar 45 de ani.
Kasia Gallanio și fostul soț, luptă crâncenă pentru custodie
Kasia Gallanio, în vârstă de 45 de ani, s-a născut din părinți polonezi în Los Angeles. A fost a treia soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani (73), unchiul emirului Qatarului. Kasia și fostul ei soț s-au întâlnit la Paris, s-au căsătorit în 2004. Gallanio s-a convertit la islam pentru el, dar au divorțat în 2007. Cei doi soți au dus o luptă aprigă pentru custodia celor trei fiice. Mai mult, una dintre fete și-ar fi acuzat tatăl de agresiune sexuală incestuoasă.