Aşa cum multe mame se pot lăuda cu nişte fii model, la fel sunt şi părinţii care ajung la disperare din cauza celor pe care i-au adus pe lume. Nu întotdeauna copiii poartă amprenta educaţiei ce le-a fost oferită în sânul unei familii aproape perfecte.

Uneori, puştii o iau razna de prea mult bine

Aşa s-a întâmplat şi în cazul Marianei: «Dacă mi-ar fi spus cineva, în urmă cu vreo 7 ani, că băiatul meu va ajunge un depravat, dependent de droguri şi alcool, i-aş fi râs în faţă. Și poate că i-aş fi şi spus vreo două vorbe aşa… să mă ţină minte. Din nefericire însă, aşa a fost să fie. Din primul elev din clasă, premiant în fiecare an, pasionat de istorie, de informatică, fiul meu a ajuns cât se poate de jos. Dependența de droguri l-a făcut din om neom. Avea tot ce şi-ar fi putut dori un copil, un adolescent. Soarta a vrut ca eu şi soţul meu să nu ducem niciodată lipsa banilor şi de aceea ne-am şi permis să-i oferim singurului nostru copil totul.»

Cine fură azi un ou…

Nunai Dumnezeu şi cei ce au trecut prin astfel de situaţii pot înţelege şi ştiu câtă disperare pune stăpânire pe părinâii ai căror copii o apucă din senin pe căi greşite. «Cei ce ne cunosc ştiu că fiului nostru nu i-a lipsit niciodată nimic. Şi nu mă refer doar la partea materială. Băiatul meu nu crescut într-o familie dezorganizată, marcată de certuri. Dimpotrivă, el a fost şi este centru universului nostru. Ne-a împlinit dragostea şi l-am dorit mai mult decât orice pe lume.

Temerile mele au început atunci când am văzut că începuse să lipsească de la şcoală. Avea aproape 14 ani. Frecventa o sală de internet, chiar lângă blocul unde locuiam. Totuşi, în afara absenţelor, rezultatele la învăţătură erau bune. Într-o zi însă, m-am trezit că-mi lipseau bani din portofel. Nu am spus nimic atunci, dar bănuiala mi-a încolţit în inimă. Am discutat cu soţul şi am ajuns la concluzia că ar trebui să mai aşteptăm până să-l tragem la răspundere pe băiat. Dar aici am greşit.“, îşi aminteşte printre lacrimi Mariana.

Dependența de droguri – călătorie prin iarbă, praf alb şi spitale

Avea doar 14 ani când a tras primul fum „nevinovat“ dintr-o ţigară de haşiş. Un amic mai mare şi binevoitor i l-a oferit. De aici şi până la experienţe mai „tari“ nu a fost decât un pas. «Au început să dispară obiecte valoroase din casă. Băiatul meu arăta din ce în ce mai rău şi avea uneori accese de furie. Nu se manifesta în faţa noastră, însă imediat ce închidea uşa la camera lui auzeam numai bubuituri. Şi gusturile pentru muzică i se schimbaseră. Au trecut doi ani până am înţeles ce se petrecea cu adevărat. Era vară. Nu de multă vreme trecuse la heroină. El, care adora maieurile şi tricourile largi vara, evita tot ce nu-i acoperea braţele.

La început, îmi spuneam că aşa o fi moda. Apoi am văzut o siringă la el pe birou. Împreună cu tatăl lui, mai cu forţa, mai cu binişorul, l-am obligat să ne arate mâinile. Avea deja răni în dreptul venelor. A reacţionat foarte violent. L-am pedepsit, i-am interzis să mai iasă din casă, iar eu mi-am luat concediu ca să-l pot supraveghea. A făcut o criză atât de urâtă, de am crezut că joc eu într-un film de groază. Bineînţeles că numai cu ajutorul celor de la ambulanţă am reuşit să-l imobilizăm şi să-l ducem la spital. De atunci a început chinul.», povesteşte Mariana.

Se poate și cu final fericit

Acum e linişte în familie. Dar asta după ce, ani la rând, s-au chinuit cumplit să-şi readucă fiul pe calea cea bună. Dependența de droguri le-a dat viața peste cap. Deşi a trecut atâta vreme, încă nu sunt siguri că băiatul e complet vindecat, în ciuda faptului că are acum o iubită, e student şi încearcă din răsputeri să le arate părinţilor că nu-i va mai dezamăgi niciodată. Numai de el şi de voinţa lui depinde dacă va ajunge să trăiască fericirea de a fi la rândul lui tată. Şi poate că va avea şi norocul de a nu cunoaşte suferinţa zilelor negre ale unui părinte al cărui copil «se joacă» cu prafuri albe.

Sursa foto: 123rf.com