De Paști se întâmplă și miracole. Cum e să naști în noaptea de Înviere

„L-am întâlnit pe Dragoş într-un moment în care amândoi sufeream în urma unor despărţiri dureroase. El tocmai terminase un proces de divorţ lung şi epuizant psihic. Iar eu abia ieşisem dintr-o relaţie ce durase câţiva ani. Eram cu moralul la pământ şi nu credeam că vreodată se va mai putea schimba ceva în viaţa mea. Timpul trecea şi nu se întrezărea nicio rază de optimism.

Am trăit miracole de Paști

Mă izolasem de toată lumea şi nu mai ştiam nimic altceva în afară de serviciu şi casă. Ba chiar am început să mă neglijez. Părinţii mei îşi făceau griji şi încercau să mă scoată din apatie. Însă de fiecare dată ajungeam să ne certăm până la urmă. Dar, în urmă cu 10 ani, am mers împreună cu toată familia la slujba de Înviere. Nu ştiu ce s-a petrecut în sufletul meu atunci. Însă ceva s-a schimbat. Am simţit o uşurare, de parcă evadasem dintr-un loc închis, întunecat, după multă vreme. În prima zi de Paști, după ce am luat masa cu toţi ai mei, am primit invitaţia unei prietene de a-mi petrece seara la ea. Pentru că avea mai mulţi invitaţi. Aveam cunoştinţe commune. Aşa că m-am gândit că mă voi simţi bine în compania lor. A fost o seară deosebită. Acolo l-am cunoscut pe Dragoş. Și, după ce ne-am povestit vieţile până în zori, ne-am hotărât să rămânem împreună pentru totdeauna. Dragostea ne-a fulgerat pe amândoi din prima clipă.

Rugile ne sunt ascultate

După numai 4 luni de când ne-am cunoscut, ne-am trezit spunând «da». Tare şi răspicat, în faţa ofiţerului stării civile. Parcă ne-am fi ştiut de-o viaţă. La cununia religioasă, cu ochii în lacrimi, i-am promis soţului meu că-i voi îndeplini curând cel mai mare vis al lui. Pe care i l-a refuzat fosta soţie, acela de a avea un copil. Numai că, din nefericire, Dumnezeu nu a vrut să mă ajute chiar atunci.

Timpul trecea în zadar. După nenumărate seturi de analize şi consultaţii, mi s-a depistat o afecţiune ovariană care nu-mi permitea să rămân însărcinată decât în urma unui tratament de durată, cu riscuri foarte mari. Am urmat tratamentul cu conştiinciozitate şi, într-o bună zi, testul de sarcină a ieşit pozitiv. Rugile mele au fost ascultate. Primele vizite la medicul ginecolog s-au soldat însă cu descurajări şi cu multe lacrimi.

Se mai întâmplă şi minuni

Toţi îmi spuneau că trebuie să renunţ, dar nu am cedat. De Crăciun mi-am pus o dorinţă: să reuşesc. Am mers la biserică în fiecare duminică şi m-am rugat necontenit. Deşi, pe măsură ce zilele se scurgeau, aveam dureri cumplite, nu voiam să mă las. Până şi soţul meu ajunsese să mă roage să renunţ, decât să plătesc cu viaţa mea împlinirea unui vis al lui. Mi-am petrecut multă vreme prin spitale şi stând în pat. Pericolul de a pierde sarcina în orice moment era iminent. Cu toate astea, am ţinut Postul Mare din 2005 ca la carte.

Ba chiar în Vinerea Mare am ţinut post negru, căci mai aveam cam două luni şi ar fi trebuit să-mi văd misiunea îndeplinită. În noaptea de Înviere, ne-am dus cu toţii la biserică să luăm lumină. Exact când a anunţat preotul Învierea Domnului, la 12 noaptea, am simţit nişte crampe insuportabile. În loc să mergem acasă, ne-am petrecut cu toţii noaptea la maternitate. Atunci a venit pe lume Dănuţ, înainte de data stabilită. Din fericire, a avut o greutate normală, s-a născut sănătos şi pus pe fapte mari. Iar eu am devenit mamă într-o noapte sfântă, fără probleme, de parcă nu aş fi fost bolnavă niciodată. Dacă nici asta nu e minune dumnezeiască, nu ştiu ce ar putea fi!”

Sursa foto: