“Ca orice basm, povestea de iubire mea începe cu «a fost odată». Se întâmpla în urmă cu vreo 10 ani, când doi tineri s-au cunoscut întâmplător. Şi de acolo până la iubirea adevărată, trainică, nu a mai fost decât un pas. S-au cunoscut într-un sătuc, pe când ea era doar o puştoaică iar el un tânăr plin de idealuri. Amândoi timizi fiind, le-a fost mai greu să se apropie chiar de la început, deşi un sentiment ciudat li se strecurase amândurora în suflet.

Poveste de iubire cu năbădăi

Dar timiditatea s-a topit sub flacăra iubirii, într-o frumoasă noapte de iarnă, în urma unui sărut gingaş, precum atingerea primilor fulgi de nea. Totul în jur parcă a dispărut şi nimic nu mai exista în afară de ei. Acesta poate fi numit începutui unei frumoase poveşti de dragoste. Numai că nu e chiar atât de previzibilă şi liniştită cum pare, ci plină de peripeţii. Lui i s-ar potrivi de minune rolul de pisică, iar ei cel de şoricel. Căci el e mai experimentat, aflat la vârsta la care o idilă se poate concretiza pe viitor, în timp ce ea trăieşte primii fiori ai iubirii.

Chiar dacă ea i-a intrat lui în inimă încă de la prima privire, diferenţa de vârstă şi de experienţă aveau să-şi spună cuvântul mai târziu. Dar, din dorinţa de a o păstra pe veci alături, el a luptat din răsputeri, punându-şi în joc toate atuurile. Ea însă, în încercarea de a descoperi iubirea pas cu pas, nu-şi dădea seama că de fapt dragostea ei era chiar el. În plus, distanţa dintre ei reprezenta încă un hop de trecut. El stătea la Blaj, ea la Sibiu… Se spune că „ochii care nu se văd, se uită“.

Dar pentru ei zicala era mai degrabă un motiv de gelozie, de neîncredere. Acestea erau de fapt rezultatul diferenţei de vârstă şi nu al distanţei. Căci un telefon, seara, înainte de culcare, o scrisoare cu un „te iubesc“ la final, întreţineau foarte bine această relaţie. Cum spuneam, ea, puştoaica, dorea să descopere cât mai mult şi de aceea mai uita uneori de iubirea lui şi se îndepărta. Urma o perioadă de suferinţă pentru el, dar iubirea şi dorinţa de a o avea alături erau suficiente ca să o ia de la capăt. Şi mereu se ajungea la acelaşi rezultat: împăcarea.

Inima comandă

Anii au trecut, iubirea a crescut, puştoaica s-a maturizat exact atât cât să-şi accepte sentimentele şi să se implice cu adevărat. Au urmat nopţi furate, când la el, când la ea… Şi, când totul părea să meargă perfect, ea vrea din nou să pună punct poveştii. Trec câteva luni, foarte grele pentru amândoi, lungi precum anii. Dar, într-o seară de toamnă, apare o mică rază de speranţă: un telefon. A urmat un ciorchine de strugure, un moment de lămurire, un sărut şi … iubirea a prins din nou aripi.

Ne-am promis atunci, pe lângă dragoste veşnică, încredere deplină. Au venit apoi zile şi nopţi de dragoste înfocată, ce au culminat cu o mult aşteptată cerere în căsătorie. Nu ştiu ce anume a făcut-o pe ea să spună “nu” pe moment. Dar, după ceva vreme de gândire, nu a mai putut da înapoi. Şi, din copila capricioasă s-a transformat în soţie, amantă, prietenă şi… mamă. Mai întâi a apărut în viaţa lor un băieţel ştrengar, apoi o fetiţă ca o prinţesă. Bineînţeles că nu a mers totul ca pe roate, dar iubirea a învins mereu.

Poate că pare o poveste ireală, însă aceasta e viaţa mea. Copiii ne-au adus un strop de fericire în plus şi ne-au oferit împlinirea. Întotdeauna primul fulg de nea ne va trezi amintirea primulul sărut, iar o noapte de dragoste ne va reaminti mereu că suntem două suflete împletite pentru totdeauna.”

Sursa foto: 123rf.com