Credința în Dumnezeu îmi dă speranţa de mai bine

„Poate că, în urmă cu câţiva ani, nici nu mi-ar fi trecut prin minte că voi ajunge să-mi povestesc viaţa ca pe un şir de întâmplări neaşteptate. Care mi-au umplut sufletul fie de bucurie, fie de amar. Acum însă, privesc înapoi cu zâmbetul pe buze. Sunt mândră că nu am cedat în faţa greutăţilor şi că mi-am păstrat credinţa în Dumnezeu.

Departe de casă, şcoala vieţii e dură

Încă din adolescenţă, mi-a fost dat să îmi călesc sufletul pentru mai târziu. Și să descopăr că, deşi nu-i am mereu aproape pe cei dragi, nu sunt niciodată singură. Întâmplarea a făcut să urmez cursurile liceale la Curtea de Argeş. Apoi, soarta mi-a purtat paşii în alt colţ de ţară, la Timişoara, unde am mers la facultate. Nu mi-a fost uşor să stau departe de părinţi, să fiu singură printre străini, să nu am cui să cer un sfat la nevoie. Dar am căpătat putere rugându-mă în fiecare seară, crezând cu tărie că Dumnezeu nu mă va lăsa niciodată la greu şi îmi va lumina calea. Şi aşa a şi fost. Credința în Dumnezeu m-a ajutat.

Credința în Dumnezeu și iubirea te fac mai puternic

Timpul s-a scurs şi, la un moment dat, m-am trezit, la 33 de ani, că nu aveam partener pentru a merge la o nuntă. M-am gândit să apelez la cunoştinţele fratelui meu pentru a-mi găsi un însoţitor corespunzător. Căci, fie vorba-ntre noi, nu-mi permiteam să ies în lume cu oricine la braţ. Aşa se face că l-am cunoscut pe Ovidiu, un pic înaintea evenimentului respectiv. Ne-am văzut, ne-am plăcut, am mers la nunta aceea şi… după exact un an, în 2000, ne-am spus “da” la propria noastră nuntă.

În anul următor, a venit pe lume Andrei. Sabin s-a lăsat mai mult aşteptat şi, dacă nu ar fi fost doamna doctor după numele căreia l-am şi botezat, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat. Dar faptul că Ovidiu mi-a fost mereu alături mi-a dat puterea de a merge mai departe. Chiar dacă am rămas fără serviciu şi m-am zbătut multă vreme să mă angajez potrivit calificării de inginer energetician, să primesc un salariu decent, soţul meu m-a sprijinit la greu.

Speranţa nu trebuie să moară

Se spune că gândurile pozitive înlătură tot răul din calea noastră. Eu am sperat mereu într-o viaţă mai bună, într-un vis împlinit. Şi, întradevăr, soarele a răsărit şi pe uliţa mea. Am doi copii minunaţi, zglobii, sănătoşi, deştepţi, un soţ iubitor şi, ce e mai important, un loc de muncă stabil, ce-mi deschide alte orizonturi. Acum ne permitem să ducem copiii la o grădiniţă mai bună, să le oferim o vacanţă la mare sau jucăria pe care şi-o doresc. Dumnezeu a alungat toţi norii din viaţa mea, iar veselia copiilor, râsul şi năzdrăvăniile lor îmi înseninează fiecare zi, deşi poate că acum muncesc mai mult şi dorm mai puţin.”