Copilul sănătos îi face oricărei mame viața minunată

Ce poate aduce mai multă suferinţă în sufletul unei mame decât neputinţa în faţa bolii puiului ei? Maria a trecut printr-o astfel de experienţă dar, din fericire, totul s-a terminat cu bine.

Când îţi e copilul sănătos, viaţa e minunată

„Nimic pe lumea asta nu se compară cu fericirea nemărginită pe care o aduce prezenţa unui copil în viaţa unui cuplu. Însă, alături de clipele de bucurie, suntem nevoiţi să trecem şi prin multe momente triste, cu amărăciune şi griji, vrând nevrând. O mamă simte înzecit durerea puiului ei, chiar şi atunci când se loveşte la un deget, în joacă. Ce să mai spunem atunci când vine vorba de o boală gravă sau de o intervenţie chirurgicală?

Deşi părea un copil perfect normal, fără probleme grave de sănătate, băiatul nostru, Răzvan, ne-a dat emoţii mari în urmă cu ceva vreme. Pe când avea doar un an şi 8 luni, în urma unui control de rutină, medicul pediatru l-a diagnosticat pe Răzvan cu hidrocel drept. Mai pe înţelesul tuturor, micuţul nostru drag avea o pungă de lichid în scrot, ce nu putea fi îndepărtată decât după vârsta de 2 ani.

Omul nu se poate feri de griji

La aflarea veştii, numai la gândul că puiul meu va trebui să fie operat, am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare. Şi asta în ciuda faptului că medicul m-a asigurat că era vorba despre o intervenţie banală, lipsită de riscuri. Am fost pusă în faţa faptului împlinit, fără vreo posibilitate de a schimba mersul lucrurilor. Aş fi dat orice numai să-mi scap copilul de suferinţă. Am stat ca pe ace până când Răzvan a împlinit 2 ani. Imediat după aceea am dat fuga la medic şi m-am informat în detaliu despre tot ceea ce presupunea intervenţia chirurgicală. Şocul a fost şi mai mare când am auzit că operaţia avea să se facă sub anestezie generală.

Numai mamă să nu fii!

Cum să-mi las eu puiul inconştient pe mâinile altcuiva? Până la urmă, a trebuit să-mi conduc băiatul spre intrarea în blocul operator. Acolo a fost preluat de către anestezist, iar eu nu am mai avut acces. Mi s-a explicat în detaliu tot ce avea să se întâmple, însă nimic nu mă putea linişti. Dimpotrivă! Două minute. Atât a durat până şi-a făcut efectul anestezia. Însă inima mea părea că nu mai bate. Atât îmi era de frică! Şi când îl vedeam privindu-mă ameţit şi neputincios, forţându-se să strige «Mami!»… Voiam să-mi știu copilul sănătos și nimic altceva.

Am simţit că mă golesc de vlagă şi abia reuşeam să-mi stăpânesc lacrimile. Doar trebuia să fiu puternică, nu? Şi acum, scriind aceste rânduri, retrăiesc parcă momentele acelea cumplite de zbucium sufletesc. Nici nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu i-aş fi avut în preajmă pe părinţii mei, care m-au ajutat enorm. Nu degeaba a zis cine a zis: «Copii mici – probleme mici; copii mari – probleme mari; copii căsătoriţi – probleme înzecite.»”

Sursa foto: 123rf.com