“Dacă aş putea oferi celorlalţi oameni macar câte o fărâmă din fericirea pe care simt şi o trăiesc în fiecare zi alături de soţul meu, cu siguranţă toată lumea ar fi mai mult decât fericită. Nici nu ştiu dacă se poate descrie în cuvinte ceea ce se petrece în sufletul meu. Chiar şi acum, după atâţia ani petrecuţi împreună, atunci când mă gândesc la el, îmi tresaltă inima. Până şi condeiul alunecă tremurat pe hârtie, căci emoţiile mă stăpânesc în întregime. Și cel mai mult iubesc această stare.

Aşa era atunci…

Mi-e greu să povestesc cum s-a înfiripat iubirea dintre noi. Şi asta pentru că, în perioada aceea, imediat după ’89, când soarta a făcut să ne întâlnim, românii erau încă influenţaţi de prejudecăţi. Şi ştie oricine cum erau priviţi turcii. Și, mai ales, fetele care aveau de-a face cu ei! La fel ca mulţi alţii, dornici să-şi încropească propriile afaceri, am intrat şi eu în lumea banilor.

Aşa se face că am ajuns să călătoresc des în Turcia, ca să aduc marfă pentru magazinul pe care mi-l deschisesem în oraşul unde locuiam. Întâmplarea a făcut ca autocarul care mă ducea spre Turcia să fie proprietatea lui. Cine s-ar fi gândit că el, cel care, din plictiseală, în timpul unei excursii, şi-a găsit tocmai în mine partener de joc la cărţi, avea să-mi împlinească viaţa câţiva ani mai târziu?

Dragostea nu face nicio diferenţă

A început pe cât de frumos, pe atât de întâmplător. Deşi simţeam că el este alesul inimii, nimeni şi nimic în jurul meu nu-mi dădea voie să continui o relaţie frumoasă. Părinţii erau total împotrivă. Iar ceilalţi nici nu voiau să audă. Parcă îmi vin în minte şi acum vorbele lor: “Cum, tu, o fată aşa de frumoasă, zveltă, să fii alături de un bărbat ca el? E turc şi ştii doar cum sunt ei… Şi apoi, tu eşti tânără, el e mai în vârstă. Tu eşti înaltă, el e scund. Tu eşti creştină, el musulman…”

Şi acest şir de întrebări ar putea continua. Nu ştiu de ce, nu ne-am mai văzut o vreme. El locuia într-un oraș, eu în altul… La fel de nedumerită sunt când mă gândesc la momentul în care ne-am reîntâlnit, după vreo 5 ani. Numai Dumnezeu ştie cum ne-a încrucişat căile vieţii. Și nu pot decât să-I mulţumesc pentru că mi l-a dăruit. Cel mai mult iubesc asta.

Cel mai mult iubesc fericirea care are chipul lui

Se pare că, aşa cum spun şi poveştile, iubirea adevărată învinge orice obstacol. Odată cu timpul, dragostea a şters cu buretele din gândurile părinţilor şi a celorlalţi diferenţa de înălţime şi cea de vârstă, de 12 ani, dintre mine şi iubitul meu, faptul că suntem de religii diferite şi restul motivelor lor neîntemeiate. Niyazi nu mai are părinţi, aşa că acum mama şi tatăl meu sunt şi ai lui. Şi unde mai pui că, de dragul meu, s-au mutat la Galaţi şi stăm cu toţii împreună!

Mai mult, de doi ani şi jumătate, avem un motiv în plus de a savura fiecare strop din viaţă: micuţul Kaan. El ne înveseleşte în orice clipă şi ne face să privim şi mai optimişti. Pe 4 octombrie am aniversat anii de căsnicie. Seara, am dat timpul înapoi şi nu ne venea să credem că s-a scurs atâta vreme peste noi. Parcă a fost ieri! Şi ştii ce e mai interesant? El crede că nu face niciun efort pentru a mă face fericită, cu excepţia celui de a-mi oferi fiecare dimineaţă din viaţă pentru a mă trezi în siguranţă, protejată de braţele lui şi a mă face să mă simt binecuvântată.”

Iubirea nu are ţară, limbă, religie sau vârstă. Este unică şi depinde doar de noi cum o păstrăm mereu vie.

Sursa foto: 123rf.com