„Mă simt tânără, frumoasă și plină de viață. Și asta pentru că sunt o femeie cu adevărat fericită și împlinită sufletește. Nu mai am 20 de ani, nu am averi nebănuite, ci, dimpotrivă, locuiesc la bloc și încerc să fac din traiul zilnic unul mai bun. Dar Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie deosebită, cu un soț minunat și cu doi copii excepționali, Bogdan și Diana. Ei îmi oferă liniștea și siguranța de care am nevoie.

Sufletele dragi rămân mereu aproape

Fiica mea, Diana, e căsătorită, în Italia, cu un cetățean italian, numit Francesco. Se iubesc mult și au o căsnicie fericită. A plecat din țară, pentru că aici nu reușea nicicum să găsească un loc de muncă bun, care să-i permită un trai decent. Iar hotărârea ei s-a dovedit a fi de bun augur, căci acolo și-a găsit și jumătatea, un bărbat extraordinar. Diana și Francesco s-au chinuit mai bine de 2 ani să aducă pe lume un copil. Își doreau foarte mult să devină părinți. Ne-a fost greu, pentru că eu, ca mamă, nu puteam fi alături de fiica mea, să o ajut, măcar și cu un sfat.

Distanța mult prea mare a făcut să ne vedem destul de rar. Numai că Dumnezeu le-a ascultat rugile și, pe 1 august, anul acesta, le-a împlinit cel mai mare vis. Atunci s-a născut Martina, un înger de fetiță. A apărut în viața noastră, ca să le întregească lor familia și ca să ne umple nouă, bunicilor, sufletele de mândrie și de bucurie. Întâmplarea face ca, tot în această vară, eu și soțul meu să aniversăm nunta de argint, la 25 de ani de căsnicie. Iar venirea pe lume a primei noastre nepoate ne-a adus și titulatura de bunici, iar acesta a fost cel mai frumos cadou cu putință.

Bucuria de a fi bunică e copleșitoare

Când am primit marea veste, am simțit cum îmi plesnește inima în piept de fericire. Am luat bilete la primul autocar în care am găsit locuri libere și am plecat spre Italia. Soțul și fiul meu nu au putut să mă însoțească, pentru că problemele de serviciu i-au reținut în țară. Drumul părea parcă prea lung și, în tot acest răstimp, în mintea mea se derulau mii de întrebări. Îmi închipuiam cum arată Martina, cu cine seamănă… Mă gândeam ce să să spun când o voi vedea, cum să reacționez… Îmi vedeam fiica tot micuță și neajutorată… Parcă nu mai ajungeam.

Abia așteptam să o țin în brațe, să o văd, îmi tremurau picioarele și eram extrem de agitată. Ce mai, aveam mari emoții! La sosire, m-a așteptat ginerele meu, Francesco. M-a dus repede acasă la ei. Când am intrat, Martina dormea, dar s-a trezit imediat, de parcă nu voia să rateze momentul de a o întâmpina cum se cuvine pe bunica ei din România. Îmi venea să plâng de fericire. Micuța era deja de 4 zile pe lume. Iar eu am găsit-o în brațele fiicei mele, pe care nu o mai văzusem de mult timp. Acum, Diana mea e mămică! Iar eu sunt cea mai fericită bunică de pe pământ!”

Sursa foto: 123rf.com