Boala te face mai puternic. Important este să vrei să lupți cu ea

„În acea lună de iarnă, din 1978, când am venit pe lume, nimeni și nimic pe lume nu ar fi dat de bănuit că soarta fetiței blonde, dolofane și rumenă în obrăjori avea să fie înțesată de obstacole. Cu toate astea, Dumnezeu m-a înconjurat cu îngeri păzitori care au fost lângă mine mereu și încă mă veghează. Și am aflat că boala te face mai puternic.

Sănătatea e o loterie

Am avut o copilărie frumoasă, pe care dragostea părinților a făcut-o minunată. Ei m-au educat impecabil și mi-au insuflat forța necesară pentru a răzbi în viață, în ciuda problemelor de sănătate. Căci, încă de mică, rinichii mei nu au vrut să funcționeze bine. Așa se face că, mai tot timpul, eram cu mama pe la ușile medicilor din spitale. Am început la Bacău, a urmat aventura la București, apoi la Iași. Și astfel s-au scurs 12 ani din viața mea, în care spitalele erau a doua mea casă. Timpul a trecut, am mers la școală, apoi m-am angajat și totul părea să intre pe un făgaș normal. Numai că, într-o zi, de prea mult efort, din cauza frigului și a nopților nedormite, am ajuns din nou la spital. Și iarăși a început aventura prin spitale, pe același traseu: Bacău, Iași, unde am și primit un verdict crunt pentru mine și pentru familia mea. Aveam nevoie de un rinichi nou, căci ai mei nu mai funcționau deloc. Era cazul unui transplant sau de dializă.

Boala te face mai puternic

Am plecat din Iași spre Cluj, unde mi s-au făcut alte analize, în vederea unui transplant. Tata s-a dovedit a fi compatibil, așa că mi-a donat un rinichi. Totul a mers bine doi ani după transplant, apoi mi-am pierdut tatăl. După alți doi ani, și rinichiul primit a devenit nefuncțional. Am ajuns iar la Cluj, a fost scos rinichiul cu probleme, care se infectase și îmi dădea dureri insuportabile. Am trecut prin clipe grele, dar am avut zile de la Dumnezeu. Transfuziile de sânge mi-au adus și virusul hepatitei C, de parcă nu aveam destule. Până la dializă nu a fost decât un pas. La cei 37 de ani ai mei, am deja 8 de când fac dializă. Este un procedeu destul de greu de suportat. Să stai țintuit în pat, cu două ace groase în mână, câte patru ore, de trei ori pe săptămână, nu e ușor. Dar nu mă plâng, căci sunt o luptătoare. Oamenii dragi din jurul meu îmi dau putere. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi, până când voi ajunge o floare la fereastra cerului. Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui nu a devenit zadarnic.”

Sursa foto: 123rf.com