Am pierdut tot ce-am iubit mai mult, dar nu şi speranţa

Viaţa Rodicăi (52 de ani) s-a scurs lin, cu multe necazuri şi, din păcate, cu prea puţine bucurii. Acum însă şi-a regăsit liniştea şi încă are curaj să privească spre viitor cu optimism.

„Cu toate că primii ani din viaţă, poate cei mai frumoşi, au fost plini de bucuriile copilăriei, pe când aveam 6 ani, părinţii mei au divorţat. Mama a încercat din răsputeri să umple golul lăsat de plecarea tatălui, iar sora ei, mătuşa mea, împreună cu unchiul au fost ca o a doua familie pentru mine.

Sângele apă nu se face

În al treilean an de liceu, m-am îndrăgostit de un băiat, pe nume Sorin. Într-o zi, plimbându-mă cu el pe stradă, ne-a apărut în cale un domn, care semăna leit cu tata, pe care-l ştiam doar din poze. Întâmplarea a făcut să fie chiar el. Emoţionată, l-am salutat şi i-am spus că mi-aş fi dorit să ne cunoaştem în alte împrejurări. De atunci, am păstrat legătura, dar numai prin vizite scurte la el la serviciu. La un moment dat, mama mi-a interzis să mă mai văd cu Sorin. Dar mătuşa mă sfătuia să nu renunţ la dragostea mea. În cele din urmă, am ajuns acasă la tata, să-i cer părerea.

Aşa i-am cunoscut toată familia, inclusiv pe bunica. Aveam 18 ani. Bunica, o femeie de familie bună, m-a privit distantă. Spunea că semăn cu tata, dar am aerul mamei, pe care ea nu a acceptat-o la început, căci, deşi era foarte frumoasă, era săracă. M-a şocat însă asemănarea fizică izbitoare între soţia tatălui meu şi mama. Erau binevoitori şi drăguţi, făcându-mă să mă simt printre ei ca acasă. Au fost cu toţii de acord să continui relaţia cu Sorin, invitându-mă chiar să mă mut la ei.

Când dragostea răneşte

Între timp, Sorin a plecat în armată. Într-o permisie a lui, familia din partea tatălui a hotărât să ne căsătorim. A fost o nuntă restrânsă, o petrecere la care bunica a rostit «Tatăl nostru» în franceză şi a făcut numai ghiduşii toată noaptea, spre amuzamentul tuturor. Au trecut câteva luni de atunci, când mama s-a internat, bolnavă de leucemie. Ne-am împăcat pe patul de spital dar, la scurtă vreme, s-a stins. Am suferit enorm, căci îmi lipsea cu fiecare zi tot mai mult. Odată cu trecerea timpului, şi tata şi-a dat seama că alesul inimii mele nu era cum îl credea el. Mă înşela cu cine îi pica în braţe, iar escapadele amoroase erau tot mai dese. În acest răstimp am născut prematur un băieţel, Ionuţ. M-am chinuit singură, căci soţul meu nu era deloc interesat de casă. După 9 ani de căsnicie, am divorţat. Am crezut atunci că am pierdut tot.

Am pierdut tot și ceva mai mult

De parcă nu ar fi fost destul cât sufeream, au murit şi unchiul şi mătuşa care m-au crescut. Mai mult, am vândut casa şi maşina moştenite de la mama şi m-am mutat la bloc. Am cunoscut un alt bărbat, un om simplu, de la ţară. De această dată, s-a opus tata relaţiei mele. Nu l-am ascultat şi m-am recăsătorit. Am mai adus pe lume o fetiţă, Anamaria, acum de 18 ani. Deşi lucrurile păreau să meargă bine, a venit revoluţia şi am rămas fără serviciu. Apoi am rămas şi fără al doilea soţ. Am fost nevoită să mă reprofilez ca să-mi câştig existenţa. Am muncit ca vânzătoare, agent comercial, casieră, operator calculator… Acum sunt şomeră şi mi-e greu să cred că ar mai fi cineva interesat să angajeze o femeie de vârsta mea. Dar îmi umplu timpul tricotând şi mi-ar plăcea să am cui să vând minunăţiile ce-mi ies din mâini. Totuşi, mai sper că Dumnezeu îmi va lumina calea şi nu-mi va umbri zilele de bătrâneţe, şi aşa destul de grele.”

Sursa foto: 123rf.com