Adriana Iliescu a făcut nouă ani de tratamente de fertilizare in vitro până a avut șansa de a-și ține copilul în brațe. Nu a lăsat nimic să o dea înapoi de la a-și îndeplini visul vieții sale. S-a lovit de prejudecăți, de probleme asociate vârstei, de vorbele celor care spuneau că nu-și va putea crește copilul dacă-l va aduce pe lume, dar nu a renunțat.
Un interviu eveniment făcut acum 12 ani, când Eliza era în clasa a III-a, dezvăluie o privire de ansamblu asupra vieții Adrianei Iliescu. De când a născut-o pe fiica ei, totul s-a învârtit în jurul acesteia.
Căsătorie, pierderea unei sarcini și un divorț prematur

În tinerețe, Adriana Iliescu era o femeie superbă. Deși s-a dedicat carierei, viața de familie nu a fost ignorată de aceasta. La 20 de ani se căsătorea. A și rămas însărcinată, dar din motive medicale nu a putut duce sarcina la capăt. „Vreți să aduceți pe lume un copil cocoșat, strâmb? Ce intenționați să faceți?!”, i-au spus medicii, îndemnând-o să renunțe.
„În plus, din cauza TBC-ului, m-aș fi decalcifiat foarte tare. Și tatăl meu a avut TBC, era o boală rușinoasă pe vremuri, aproape nevindecabilă. Am avut norocul că am prins penicilina și ne-am salvat. TBC-ul a făcut multe victime: Bălcescu, Filimon, familii întregi de scriitori, muzicieni”, povestea, cu ani în urmă, fosta profesoară.
La scurt timp după acest episod dureros, a urmat divorțul, „dar nu din cauza asta, ci am avut cu totul alte probleme”, spunea Adriana într-un interviu pentru qbebe.ro, din 2013.
„Acum pot să spun de ce, din cauza dosarului. Am avut dosar de cadre prost și mi s-a cerut să-mi dau demisia de la o revistă la care lucram. Atunci, soțul meu s-a speriat foarte tare, pentru ca acest lucru se putea răsfrânge și asupra lui, nici el neavând un dosar foarte bun. Tatăl lui, care era avocat, ne-a spus direct: ‘Divort imediat! Și apoi mai vedem!’. Dar ce să mai vedem? A rămas că eu nu m-am mai căsătorit. Așa a fost să fie”, a lămurit Adriana Iliescu situația de atunci.
Adriana Iliescu nu s-a mai recăsătorit. S-a concentrat pe muncă
Cariera a trecut pe primul plan. A fost profesoară, critic și istoric literar, a scris cărți și a cunoscut performanța în munca ei. Întemeierea unei familii a trecut în plan secund. „A fost o jertfă pentru creație. Eram atât de prinsă”, spunea ea. Nici când a adus-o pe lume pe Eliza, la aproape 67 de ani, nu a stat prea mult acasă. S-a întors rapid la catedră. A avut bonă pentru fiica ei, apoi, la doi ani, a dus-o la creșă. După ce copila a terminat clasa I, Adriana Iliescu a lăsat-o mai moale cu profesia.
S-a concentrat foarte tare pe educația Elizei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2018/06/Eliza-si-ADriana-Iliescu-634x1024-634x1024.jpg)
Educația Elizei a devenit primordială pentru Adriana Iliescu. Deceniile de profesorat și rigoare academică au determinat-o să ceară excelență de la propriul copil. O corecta la teme pe micuța ei, o încuraja să caute ca data următoare să fie mai bună, să ia note mai mari sau să scrie mai frumos.
Biblioteca a devenit cel mai de preț obiect al casei. A învățat-o pe fiica ei să-și caute răspunsurile în cărți și nu e de mirare de ce astăzi, la 20 de ani, Eliza e tot mai aproape să calce pe urmele mamei sale. Încă de acum 12 ani, Adriana Iliescu spera să-și vadă fiica profesoară de română. Sau de ce nu, magistrat sau avocat.
Încă de la 8 ani, Eliza intra și în bucătărie și, de ziua ei, chiar și-a făcut singură un tort.
„Eu am zis așa: copilul meu niciodată n-o să facă ciorbă de frunze și cafea de nisip. Dar face, domnule! Tot văzând-o prin casă făcând biluțe, i-am zis: ‘Nu te mai prosti! Ce îți trebuie? Ia-ți ouă, ia-ți făină, ceva o să iasă de acolo. Să nu uiți praful de copt, că nu mai crește. Are Sanda Marin a ei, eu am altă carte, de la mama mea, Maria Sevastos, foarte bună, cred c-o bate pe Sanda Marin, dar nu știe lumea. Are și tot felul de reviste de făcut fursecuri, prăjituri, torturi. Își cumpără toate pliculețele, lapte praf, le pregătește și apoi mă tratează și pe mine cu cremă la pahar”, a povestit Adriana Iliescu pentru sursa citată.
Adriana Iliescu s-a chinuit 14 ani să devină mamă
Din 1991, Adriana Iliescu a încercat să devină mamă. Prima ei ieșire din țară a fost în Italia. A mers acolo la o clinică, după ce văzuse că o femeie de 60 de ani rămăsese însărcinată. A făcut câteva analize, dar nu a început niciun tratament la acel moment. Doi ani mai târziu, a început primul tratament de fertilizare in vitro sub îndrumarea prof. dr. Ioan Munteanu de la Maternitatea din Timișoara.
Chiar dacă nu a reușit atunci, Adriana Iliescu nu s-a dat bătută. „Nu renunțam la ideea de a avea copilul meu!”, spunea ea cu hotărâre. Visul de a deveni mamă ar fi putut fi împlinit și prin adopție, o variantă pe care o luase deja în calcul. La un moment dat, găsise o fetiță într-un cămin din București, însă procedura nu a fost finalizată. Mama biologică a apărut în fața instanței și a refuzat să-și dea copilul spre adopție, în ciuda faptului că îl abandonase și că se prezentase la proces sub influența alcoolului, după cum povestește Adriana.
Timpul nu a fost un aliat. A intrat la menopauză la 45 de ani. „Organismul meu a avut alt ceasornic…”. După ani întregi de încercări eșuate, doctorul Ioan Munteanu, cel care o îndrumase până atunci, a recunoscut că vârsta ei era un obstacol imposibil de depășit. Însă Adriana nu a renunțat. A găsit un alt medic dispus să-i ofere o șansă: profesorul dr. Bogdan Marinescu, directorul Maternității „Panait Sârbu” din Giulești. „A fost curajos și a avut mână bună!”, a spus ea recunoscătoare. Totuși, dincolo de priceperea medicului, crede că a fost vorba și de voința divină. „Așa a vrut Dumnezeu!”.
Dintre cele trei embrioane care s-au dezvoltat în organismul Adrianei, unul s-a pierdut în primul trimestru, iar al doilea s-a oprit din evoluție în luna a șaptea de sarcină. Pentru a proteja viața fătului rămas, medicii au decis să intervină de urgență printr-o operație cezariană.
Cu o lună și jumătate înainte de a naște, Adriana Iliescu s-a internat în spital, acolo unde a rămas încă o lună după ce a devenit mamă. Mai grea a fost perioada de după naștere, nu neapărat lunile de sarcină.
„În clipa în care am văzut-o, ceva s-a schimbat în univers. Mi-am spus: Acum există pe lume o Eliza Iliescu! I-am dat numele bunicii mele!”, spunea Adriana, copleșită de emoție.
Micuța a stat aproape trei luni în spital. Respira singură și nu a avut nevoie de aparte, însă. Două luni mai târziu era botezată și avea trei perechi de nași, inclusiv pe doctorul Marinescu, cel care a făcut posibilă venirea ei pe lume.
Adriana Iliescu i-a spus acum câțiva ani fiicei sale că nu-și va cunoaște tatăl
:quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2025/01/eliza-si-adriana-iliescu.png)
De abia acum câțiva ani, Adriana Iliescu i-a povestit fiicei sale cum a venit pe lume. Ambele au fost puse în fața unei situații extrem de delicate. Cum timpul a trecut, iar fiica ei a crescut, fosta profesoară s-a văzut nevoită să-i explice cum a adus-o pe lume, dar mai ales că nu-și va cunoaște niciodată tatăl.
În clipa în care i-a spus adolescentei că nu-și va cunoaște niciodată tatăl, dat fiind faptul că Adriana Iliescu a apelat la o bancă de donatori și nu știe cine este bărbatul respectiv, Eliza nu s-a putut abține și a izbucnit în lacrimi. I-a pus un milion de întrebări mamei sale și nu i-a fost deloc ușor să înțeleagă. În cele din urmă, însă, a trebuit să accepte situația.
”Elizei i s-a explicat procedeul pas cu pas, i s-a povestit cum a evoluat în burtică, ce riscuri au existat, cum s-a născut. I s-a spus și că au existat riscuri mari.
A înțeles, asta până la partea în care i s-a explicat că nu își vă cunoaște niciodată tatăl, pentru că nimeni nu știe cine este acel bărbat. Partea aceea a fost dureroasă, Eliza a avut lacrimi în ochi și a pus un milion de întrebări, nu a fost ușor să înțeleagă.
Și pentru Adriana a fost un moment dificil: cum să îi explici copilului tău că ai apelat la o bancă de donatori, că nu știi cine este bărbatul respectiv? Eliza a fost nevoită să accepte în cele din urmă”, au declarat apropiați ai Adrianei Iliescu, conform playtech.ro.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.