Nathan Vaughan nu a avut de ales decât să lipsească de la recepția de nuntă din cauza unei migrene „dureroase”. Acesta a petrecut seara „prăbușit” în camera de hotel, în loc să sărbătorească căsătoria cu femeia visurilor lui, Katie.

Deși inițial a considerat durerea de cap ca fiind doar emoțiile firești de dinainte de eveniment, aceasta a persistat timp de trei zile. Nathan a trebuit să facă o vizită nedorită la camera de urgență. La spital a primit un diagnostic dur: tumoare cerebrală, care necesita intervenție chirurgicală.

Tânărul s-a simțit vinovat să o lase pe proaspăta lui soție singură în ziua cea mare. Acesta a crezut că doar emoțiile și agitația i-au dat dureri de cap, însă ceea ce a descoperit era mult mai grav. Deși a luat pastile de durere, migrena nu l-a lăsat. „Devenea din ce în ce mai rău pe parcursul zilei”, a spus bărbatul de 30 de ani, adăugând că până la 2 noaptea în ziua premergătoare nunții se simțise bine.

Chiar și fotograful care a făcut pozele după ce Nathan și Katie și-au jurat credință veșnică a observat că mirele părea „puțin schimbat”. Nathan a fost nevoit în cele din urmă să meargă să stea întins în pat, experimentând „cea mai groaznică durere de cap din viața mea.”

Mireasa a ținut petrecerea de una singură

„Primul meu gând a fost că soția mea este singură în ziua nunții noastre. Stăteam sus în cameră cu un sentiment de vinovăție că am lăsat-o singură”, a spus tânărul, deznădăjduit de situația prin care trecea.

Dar Katie, în vârstă de 26 de ani, „a făcut minuni” și a ținut petrecerea singură. În tot acest timp era, însă, îngrijorată că soțul ei era bolnav.

„Le-am spus celor din bucătărie că poate că ar trebui să tăiem tortul și am decis să continui. Tatăl meu a dansat cu mine la sfârșitul serii, sărăcuțul”, a povestit și mireasa, conform celor de la Kennedy News and Media și New York Post.

După trei zile a aflat din ce cauză avea dureri de cap groaznice

Însă, trei zile mai târziu, durerea nu trecuse. Katie l-a dus pe Nathan la spital. Doctorii l-au diagnosticat cu o tumoră benignă a glandei pituitare, descrisă ca având dimensiunea a două unghii.

„(Tumoarea) A sângerat în dimineața nunții, așa că sângeram în creier”, a explicat el. A fost nevoie de o intervenție chirurgicală de patru ore pentru a fi îndepărtată, deoarece apăsa pe nervul optic și îi afecta vederea.

„Nu cred că soția mea și-a dat seama cât de curând după ce a spus ‘la bine și la greu’ va trebui să aibă grijă de mine. E un proces lung de recuperare”, a mai spus Nathan.

„Dacă s-ar fi întâmplat cu o zi înainte, nunta nu ar fi avut loc. Dacă s-ar fi întâmplat a doua zi, aș fi pus-o pe seama unei mahmureli din cauza băuturii și probabil nu m-aș fi dus să verific”, a mai adăugat mirele.

Petrecerea se va repeta și se va ține cu ambii miri sănătoși și apți de dans

Din fericire, cuplul nu avea planuri pentru o luna de miere imediată. Altfel, și aceasta ar fi fost întreruptă de tumoră. În schimb, se pregătesc să meargă în Kos, Grecia, anul viitor.

„A fost o perioadă ciudată”, a spus Katie, amintindu-și de ziua cea mare. „Îmi place să mă uit la poze, dar în același timp a fost o zi foarte ciudată. Nu era ceea ce îmi imaginam pentru ziua nunții”.

Deși Nathan este „recunoscător” că a văzut-o pe soția sa mergând spre altar, cuplul va organiza din nou petrecerea la aniversarea lor de un an, invitând toți oaspeții să sărbătorească din nou.

„Vom face primul nostru dans un an mai târziu, voi ține un discurs și vom tăia tortul”, a spus Nathan. „Mai bine mai târziu decât niciodată”.

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.

Citește și: La doar 4 anișori, Dumitraș duce o luptă contracronometru cu cancerul. Mama copilului, apel disperat: „Implor în genunchi”

Citește și: O tânără bolnavă de cancer, care s-a stins la 25 de ani, și-a anunțat singură moartea pe Facebook. „Am ales să nu plâng viața pe care o pierdeam”

Citește și: „Am crezut că animalul meu de companie e ciudat, dar încerca, de fapt, să-mi spună că am cancer”. Gesturile uimitoare ale cățelușei