Conflictul cu tatăl mai în vârstă

Andreea Lazea, e-mail

Sfatul psihologului

Draga mea, pe măsură ce înaintez în vârstă constat tot mai des cât de mult ne lipsește toleranța. Ne înfuriem tot mai des și mai tare pe lucruri despre care credem că sunt „culmea„ și reacționăm disproporționat cam la orice. Poate că nu este cazul tău și atunci ești, sau macar ar trebui să fii, mai fericită. Tatăl tău este un om matur, în deplinătatea facultăților mintale (sau cel puțin nediagnosticat cu vreo tulburare care să îi afecteze discernământul).

Poate că pierderea mamei tale l-a făcut să vadă realitatea altfel, să conștientizeze că mai are o mică parte din viață de trăit și prin urmare să își dorească să fie fericit. Sau poate că nu suporta singurătatea. Sau poate avea diferite alte motivații, pe care n-ai să le afli dacă nu stai de vorbă cu el, cu acceptare. Ești un om matur care își dorește să fie tratat ca atare, corect? Ascultă-ți tatăl și ceea ce are el de spus cu maturitate.

Cât despre fiica ta, nu înțeleg ce tip de „pierdere” experimentează ea; dar poate că e bine să o vadă consilierul psihologic de la școală într-o primă fază (fără a o traumatiza cu mersul la terapeut). Poate că în măsura în care fiica ta vede că înveți să accepți decizia și viața tatălui tău, învață și ea să privească lucrurile din altă perspectivă.

Poate că și tu ai nevoie să vorbești cu cineva despre lucrurile care te frământă (poate că ai un duhovnic sau o prietenă etc). Întreabă-te ce ai de învățat din experiența asta și care sunt resursele necesare să gestionezi această situație! Întreabă-te care era scenariul mai grav de atât, care s-ar fi putut întâmpla. Întreabă-te de fapt de ce te temi…