Urmărește anul în care te-ai născut și află în ce zodie chinezească ești tu, partenerul tău, bărbatul cu care vrei să îți împarți viața și oamenii pe care îi consideri prieteni. Află apoi dacă sunt zodii incompatibile cu tine.

Zodiacul chinezesc se poate înșela, deoarece personalitatea fiecăruia dintre noi este mult mai complexă decât descrierea unei zodii, dar uneori poate avea dreptate. Citește și vezi dacă se potrivește cu experiența ta de viață.

În ce zodie ești în zodiacul chinezesc

Șobolanul: 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020

Bivolul: 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009, 2021

Tigru: 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010, 2022

Iepure: 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011

Dragon: 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012

Șarpe: 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013

Cal: 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014

Capra: 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015

Maimuța: 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016

Cocoș: 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017

Câine: 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018

Mistreț: 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019

Zodii incompatibile în zodiacul chinezesc

Zodia Șobolanului incompatibilă cu: Capra, Calul sau Cocoșul.

În dragoste, Șobolanul are nevoie de cineva pasional și atent cu el. Nativii din cele trei zodii nu îi vor oferi niciodată ceea ce dorește.

Zodia Boului incompatibilă cu: Dragonul, Calul, Capra, Câinele sau Iepurele.

Sunt destul de multe cele cinci zodii incompatibile cu Bivolul sau Boul din zodiacul chinezesc. Acesta este un nativ pretențios în dragoste și nu se înțelege cu oricine.

Zodia Tigrului incompatibilă cu: Șarpele sau Maimuța.

Tigrii și nativii din zodiile Șarpe sau Maimuță nu vor trăi niciodată liniștiți în aceeași casă. Sunt firi atât de deosebite că nu vor găsi deloc puncte comune.

Zodia Iepurelui incompatibilă cu: Boul, Dragonul, Cocoșul sau Calul.

Nativii din cele 4 zodii incompatibile cu Iepurele vor fi o adevărată provocare pentru el și mereu se vor ivi discuții neplăcute.

Zodia Dragonului incompatibilă cu: Boul, Câinele, Dragonul sau Iepurele.

Cu greu găsește Dragonul pe cineva care să îl mulțumească în viața de cuplu. Nici măcar din propria zodie! Mereu este în căutarea pasiunii și niciodată mulțumit.

Zodia Calului incompatibilă cu: Șobolanul, Boul, Iepurele sau Calul.

Puțin mai nărăvaș, nativul Cal are nevoie de un partener cu o personalitate puternică și directă, care să îl țină în frâu. Cineva din zodiile menționate mai sus, inclusiv din zodia Calului, nu se va potrivi cu el.

Zodia Caprei incompatibilă cu: Șobolanul, Câinele sau Boul.

Cum nativul Capră este în căutare de mici aventuri și experiențe inedite, cele trei zodii familiste și interesate de confort și bani nu i se potrivesc.  

Zodia Maimuței incompatibilă cu: Tigrul, Șarpele sau Porcul.

Maimuța are nevoie de schimbări și provocări într-o relație și nu va primi așa ceva de la cele trei zodii. Pasiune și atracție între ei nu va exista niciodată.

Zodia Cocoșului incompatibilă cu: Iepurele, Cocoșul sau Câinele.

Nativul Cocoș se îndrăgostește de mai multe ori în viață și poate fi infidel, renunțând la o relație doar pentru că a găsit ceva mai bun. Iepurele și Câinele nu îi stârnesc pasiunea, iar un alt partener din Cocoș nu îi oferă încredere.

Zodia Câinelui incompatibilă cu: Boul, Dragonul, Capra sau Cocoșul.

Nativul Câine își găsește greu un partener de încredere, deși el este dispus să ofere totul într-o relație. Dar cele 4 zodii incompatibile cu el nu îi pot oferi nimic.

Zodia Mistrețului incompatibilă cu:  Șarpele, Porcul sau Maimuța.

Doi nativi din zodia Porcului sau a Mistrețului nu pot face casă bună, pentru că au aceleași defecte, iar celelalte zodii nu pot accepta toate pretențiile Mistrețului.

Zodia Șarpelui incompatibilă cu: Tigrul, Maimuța sau Mistrețul.

Nativul Șarpe se aprinde greu în dragoste, dar în niciun caz nu va face vreo pasiune pentru cineva din cele 3 zodii, din contră. Va avea mereu probleme mari, dacă se apropie de ele.