Energia astrelor te ajută în 2025 să găseşti noi resurse de energie şi de optimism. Încă din prima lună a anului, configuraţia astrală este benefică prosperităţii personale şi proiectelor curajoase. Stabilitatea este foarte importantă pentru zodia Capricorn în 2025, iar astrele te vor ajuta să îți consolidezi echilibrul sufletesc, să te concentrezi pe liniștea căminului tău și chiar pe mărirea familiei, dacă ești la vârsta la care te gândești să ai al doilea copil.
Luna ianuarie este dedicată familiei, dar din luna februarie Marte te îndeamnă să încerci să evoluezi în plan profesional și să dezvolți noi relații profesionale, să cauți cursuri de formare, să îți pui în aplicare ideile creative și să încerci să ajungi pe un post mai bun. Lunile februarie și martie sunt perioade foarte bune pentru dezvoltare personală.
Muncă, șanse și câștiguri
Prima jumătate a anului este bogată în oportunităţi, oferte de muncă sau câştiguri. În lunile de vară, este posibil, însă, să fii mai puţin norocoasă, dar iulie şi august sunt destinate concediilor, aşa că poţi profita să te odihneşti.
Primele luni ale anului sunt potrivite pentru contacte şi relaţii profesionale noi, iar promisiunile pe care le primeşti vor fi curând transpuse în realitate. Bugetul tău, modest la început de an, va creşte progresiv spre toamnă. Din 5 noiembrie, când Venus va intra în zodia ta, se anunţă câştiguri mai mari, astfel că vei reuşi să închei anul cu o situaţie materială mult mai bună decât în 2024. Momentele prielnice pentru bugetul familiei vor fi lunile ianuarie, februarie, octombrie şi noiembrie.
Viaţa de familie și dragostea
Ianuarie este una dintre cele mai dinamice luni ale noului an. Venus şi Luna nouă domină cu energia lor covârşitoare semnul tău astral, imprimând un ritm de viaţă alert, cu multe evenimente de familie şi întâmplări frumoase.
Saturn, astrul care îţi guvernează zodia, este retrograd în semnul Peștilor, ceea ce reprezintă o veste bună pentru viaţa de familie sau de cuplu. În primele cinci luni ale anului, te bucuri de fiecare clipă în doi, dragostea capătă valenţe noi şi îţi dă curajul să pui în practică proiecte de familie costisitoare.
Peste vară, vei avea, totuşi, o scurtă perioadă mai dificilă în relaţia intimă, dar lucrurile se vor îndrepta curând. Trebuie doar să îi oferi persoanei iubite mai mult timp, mai multă atenție și pasiune, iar lucrurile care par să vă despartă se vor rezolva de la sine.
Ce momente dificile poate avea zodia Capricorn în 2025
De-a lungul anului, este posibil să fie câteva perioade în care vei avea probleme medicale. Se pare că te vor supăra problemele digestive şi cele legate de circulaţia sângelui la nivelul membrelor inferioare. Dacă suferi deja de varice, este posibil ca această afecţiune să se extindă şi vei avea nevoie de un consult de specialitate, poate chiar de o intervenţie chirurgicală. Iar acest risc este mai mare în lunile martie – aprilie.
În luna iulie, Jupiter poate aduce unele probleme mai grave la serviciu, lipsa de comunicare cu șefii sau colegii importanți, un eșec în proiectele coordonate de tine sau un regres în activitate. Dar vei reuși să depășești aceste momente critice cu răbdare și mai ales cu idei ingenioase și cu diplomație.
În lunile august și septembrie profită de atmosfera calmă de la serviciu să îţi iei concedii mai des, să pleci în drumeţie şi să faci mai multă mişcare. Vara va fi perioada optimă în care te poți echilibra emoțional și în care poți depăși problemele emoționale, sentimentale și medicale.