Cele mai enervante zodii de bărbați, din punctul de vedere al femeilor, sunt cele în care găsim cei mai încăpățânați și egoiști nativi. La aceștia, trebuie să îi mai adăugăm și pe cei care își schimbă planurile de la un minut la altul și pe care nu te poți baza niciodată.
Cele mai enervante zodii de bărbați
Săgetătorul, pe primul loc
Oricât de încăpățânați și exigenți ar fi alții, nativii Săgetători sunt poate cei mai enervanți pentru că își schimbă ideile și planurile de la o zi la alta. Una spun și alta fac. Ba sunt și maeștrii ai minciunilor. Bineînțeles, nu generalizăm. Dar bărbații Săgetători sunt foarte pricepuți să se prefacă și să mintă, iar când descoperi adevărul îți dai seama cât de enervanți sunt.
Vărsătorul, pe locul 2
Inconstanța și stilul lui de viață haotic îl face pe Vărsător să fie pe locul doi în top 5 cele mai enervante zodii de bărbați. Nativul zodiei poate fi un om foarte bun și generos, dar nu te poți baza deloc pe el. Este tot timpul pe drumuri, tot timpul implicat în alte activități și planuri care nu au nicio legătură cu familia sau cu soția. Și face tot posibilul să stea cât mai puțin pe acasă.
Berbecul, pe locul 3
Nu cred că există bărbat mai încăpățânat și obtuz decât Berbecul. Poate Capricornul se apropie de el, dar nu îl ajunge! Berbecul face lucrurile numai cum știe el, de multe ori ia decizii greșite și dă vina pe alții. Iar acest lucru îl face foarte enervant și greu de suportat. Ba o mai face și pe șeful în condițiile în care el nu are nicio contribuție. Dacă trăiți cu un Berbec, s-ar putea să recunoașteți genul!
Scorpionul, pe locul 4
Ascunzișurile, micile minciuni inutile, secretomania și paranoia sunt cele mai enervante trăsături pe care le găsim la mulți bărbați din zodia Scorpionului. Întotdeauna îți vor spune un adevăr pe jumătate, se vor ascunde de tine, deși nu au niciun motiv, și vor păstra pentru ei tot ce fac. Când nu este lângă tine, nu prea știi pe unde umblă și ce face și nici nu îți va spune când vine acasă. Așa este nativul Scorpion și trebuie să îl accepți cu toate defectele lui.
Capricornul, pe locul 5
El le știe pe toate cel mai bine și dă indicații în dreapta și stânga. Capricornul este intransingent și nu se lasă influențat de nimeni. Norocul lui că este deștept! Dar și enervant în același timp, pentru că rareori îi poate schimba cineva opiniile și ideile. Niciodată nu ține cont de nimeni, poate doar de părinții lui, dar pentru soție poate fi cel mai enervant bărbat din lume!