Zodia Rac, în topul zodiilor bolnăvicioase
Stomacul, flora intestinală și digestia se află sub influența acestei zodii. Pentru Raci este foarte important să aibă o viață cât mai echilibrată și organizată, să nu amplifice stresul pentru că acesta îi va afecta nu doar psihic, cât și fizic, și anume digestia. Mulți Raci au probleme cu stomacul și cu fierea din cauza grijilor și oboselii. De la zodia lor opusă, Capricornul, Racii pot avea puncte sensibile precum dantura și genunchii. Dar o dietă sănătoasă și plină de legume îi va ajuta să mențină o digestie și o dantură sănătoasă.
De ce se îmbolnăvesc des Racii
Suntem ceea ce mâncăm, iar această zicală este cum nu se poate mai adevărată pentru Raci. Cum sistemul lor digestiv este punctul vulnerabil, de aici li se trag și toate ponoasele. Când nu au grijă de dieta lor, iar Racii sunt destul de pofticioși, încep să apară și problemele. În plus, stresul, grijile și nervozitatea care îi caracterizează pe Raci afectează profund întregul organism din cauza sistemului digestiv.
Zodia Fecioarei, printre zodiile care se îmbolnăvesc des
Dintre toate zodiile, Fecioara este cea mai atentă cu sănătatea ei, cea mai ordonată, grijulie, ba chiar ipohondră, când știe că are anumite slăbiciuni. Iar toate aceste lucruri pornesc de la faptul că zodia Fecioarei este responsabilă de sistemul nervos care pune în mișcare întregul organism. Nu este de mirare că, în perioadele dificile, Fecioarele nu au probleme doar cu odihna și liniștea, ci și cu digestia. În cazurile grave, unele ajung să sufere de ulcer. De la zodia opusă, Pești, ele capătă alte puncte vulnerabile și anume gleznele și gambele.
De ce se îmbolnăvesc des Fecioarele
Fie sunt puternice și rezistente până la adânci bătrâneți, fie sunt măcinate de tot felul de afecțiuni mărunte, pe care adesea la amplifică, dându-le o importanță prea mare. Iar dacă nu sunt bolnave, țin diete să slăbească, deși nu e nevoie. Cumva, organismul și sănătatea lor trebuie să fie în prim plan. Exagerările, stresul, obligațiile pe care și le asumă adesea inutil favorizează apariția multor boli cronice, mai ales în cazul acestei zodii care are un sistem nervor delicat.
Zodia Vărsătorului, în top trei zodii vulnerabile
Sistemul circulator este guvernat de Vărsător, iar acesta afectează bineînțeles organele esențiale. De aceea, mișcarea, hidratarea și dieta săracă în grăsimi sunt foarte importante pentru sănătatea acestor nativi. Zodia opusă Vărsătorului, și anume Leul, arată și ea că, pe lângă circulație, inima poate fi un punct vulnerabil mai ales pentru femeile din această zodie. Sunt foarte importante controalele și analizele regulate pentru a depista din timp afecțiunile asociate cu circulația și activitatea cardiacă.
De ce se îmbolnăvesc Vărsătorii des
Vărsătorii au tot felul de slăbiciuni, între care dulciurile, mâncărurile grase și sățioase sau alcoolul apar foarte des. Dar grăsimile și zahărul sunt inamicii lor numărul 1. Oricât ar fi de rezistenți, dacă duc o viață haotică, mănâncă pe apucate și hrană de proastă calitate, în cele din urmă sănătatea lor va fi grav afectată. De la 40 sau 50 de ani încep să apară probleme care nu mai pot fi reparate cu medicamente, cum ar fi obezitatea, diabetul sau arterele înfundate.