Persoanele care s-au născut pe data de 15 sunt înzestrate cu o mare putere de percepţie şi intuiţie.

De la simple detalii, pe care alţii poate că nu le observă, ei reuşesc să deducă cum anume vor decurge lucrurile în anumite momente importante din viaţa lor.

Fiecare schimbare sau întâmplare mai deosebită este, pentru ele, un fel de test de inteligenţă.

Se simt încordate ca în faţa unui concurs şi fac eforturi mari să se relaxeze şi să ia viaţa aşa cum este.

Nativii acestei zile vor să fie totul perfect în jurul lor şi să poată controla orice schimbare.

Sunt persoane atrăgătoare şi talentate

Persoanele născute pe data de 15 au numeroase calități, pe lângă intuiția și inteligența pe care le dobândesc la naștere.

Se poate spune chiar că sunt mult mai norocoase decât alţii, doar că uită mereu acest lucru şi au foarte puţină încredere în destinul lor. De obicei, reuşesc să treacă mult mai uşor peste necazuri decât ar crede.

La serviciu, atrag atenţia persoanelor cu poziţii de conducere şi primesc sprijinul lor. Sunt respectate de colegi pentru că ştiu, la rândul lor, să respecte oamenii şi munca pe care o depun.

Vibraţiile transmise de Venus îi îndrumă pe unii dintre nativi către domenii artistice. Sunt atraşi de scena teatrelor şi de cinematografie. Le place să intre în pielea personajelor de film, să construiască alte destine, chiar dacă acestea sunt doar pe peliculă.

Mulţi dintre ei sunt frumoşi și din punct de vedere fizic, mai ales femeile, care se pot lăuda cu siluete armonioase şi subţiri. Au talent şi un soi de putere de seducţie asupra celor care le privesc, ceea ce le poate aduce popularitatea dacă se îndreaptă spre teatru, film sau televiziune.

Cine s-a născut pe data de 15 caută iubirea la maturitate

Puterea lor de atracţie le aduce multe satisfacţii în dragoste. Le este uşor să cucerească pe cineva, dacă se îndrăgostesc.

În primii ani ai tinereţii, însă, nativii acestei zile sunt mai puţin interesaţi de iubire şi de relaţiile stabile.

Vor să se distreze şi caută compania prietenilor veseli, lipsiţi de griji.

Dragostea intră în viața lor mai târziu, când se hotărăsc să îşi întemeieze o familie și abia atunci devin foarte atenți la partenerii pe care și-i doresc.

Sunt ambițioși și pretențioși în dragoste, dar știu să aleagă cu grijă, iar cele mai multe persoane care s-au născut pe data de 15 beneficiază de căsătorii lungi și de parteneri fideli.

 Elementele norocoase ale zilei de 15

Astrele protectoare zilei de 15: Venus şi Saturn.

Culorile preferate: alb, crem, roz, roşu.

Cristalele norocoase: diamant, cuarţ roz.

Zilele favorabile ale săptămânii: miercuri, vineri, sâmbătă.

Cifre cu semnificaţii deosebite: 6, 15, 33, 42, 51, 60, 78.

sursa foto: 123rf.com