Descoperă toate momentele în care va fi Luna plină în 2023 și află ce mesaj are astrul selenar pentru zodii. Astrologii spun că Luna plină pune întotdeauna accentul pe cele mai puternice forțe interioare și ne ajută să ne analizăm mai bine dorințele, visurile, dar și capacitatea de a le împlini.

În anul 2023, vom avea 13 Luni pline, începând cu Luna plină din Rac din luna ianuarie și terminând tot cu o Lună plină în Rac în luna decembrie.

Luna plină în 2023. Calendarul Lunii pline!

7 ianuarie: Luna plină în Rac

Va fi un moment  de cumpănă în care mulți dintre noi trebuie să luăm decizii mai bune pentru a ne proteja familia și pentru a evita grijile financiare. Trebuie să ne gândim mai mult la siguranța copiilor, la sănătatea părinților în vârstă și la ce putem face mai mult pentru binele lor.

5 februarie: Luna plină în Leu

Va fi o Lună generoasă, care va aduce împlinire celor care muncesc foarte mult și celor care au ambiția să pună pe picioare planuri noi. Activitățile bine gândite vor avea succes, se vor aduna bani, cei mai harnici vor fi apreciați și mulți nativi vor găsi acum oferte de muncă.

7 martie: Luna plină în Fecioară

Această Lună plină simbolizează sfârșitul iernii și venirea primăverii și ne îndeamnă să ne reorganizăm, să ne împărțim mai eficient timpul, să fim mai implicați și mai activi. Va fi un moment benefic, iar cei care profită de energia acestei faze vor avea de câștigat!

6 aprilie: Luna plină în Balanță

Va fi o perioadă foarte importantă pentru cupluri, pentru tineri îndrăgostiți, pentru cei care caută iubirea, dar și pentru cei care se tem că o pierd. Luna plină din Balanță aduce mai multe șanse să ne protejăm inima și tot ce avem mai drag, să apreciem oamenii care ne iubesc și să fim alături de ei.

5 mai: Luna plină în Scorpion

Așa cum arată calendarul cu Luna plină în 2023, faza de Lună plină din luna mai va ajunge în casa Scorpionului. Pentru multe zodii va fi un moment tensionat, în care trebuie să accepte un adevăr dureros, să renunțe la ceva drag sau la ceva care părea să le aducă beneficii, dar care le provoacă mai mult griji și nervozitate.

4 iunie: Luna plină din Săgetător

Va fi o Lună benefică pentru toți cei care au ambiții mari, fie legate de cariera lor, legate de anumite afaceri, planuri de dezvoltare sau investiții. Va fi o perioadă prielnică pentru oricine îți propune să realizeze lucruri pe care nu le-a mai făcut niciodată.

3 iulie: Luna plină din Capricorn

Vor fi zile marcate de instinctul puternic al zodiei Capricorn care este independentă, voluntară și ușor egoistă. Cine acționează în aceste zile, va avea susținerea Lunii pline și va putea realiza mult mai repede lucruri care altădată erau amânate sau pierdute.

1 august: Luna plină din Vărsător

Va fi o super Lună plină în zodia generosului și aventurosului Vărsător. Vor fi zile deosebite, vor fi zile norocoase pentru dragoste, pentru călătorii și vacanțe, pentru experiențe noi.

31 august: Luna plină din Pești

Va fi Luna plină care va încheia sezonul cald și care ne reamintește să ne întoarcem acasă, să ne protejăm sănătatea, să ne îngrijim de părinți și de copii, să ne odihnim. Este totodată Luna care culege roadele verii și ne poate aduce multe bucurii în relația de dragoste.

29 septembrie: Luna plină din Berbec

Este momentul care ne impulsionează să ne întoarcem la planurile mari, să găsim soluții, să adunăm bani și să investim pentru familie. Este totodată o perioadă benefică pentru cei care își caută de lucru și care pot găsi oferte inclusiv în străinătate.

28 octombrie: Luna plină în Taur

Este una dintre cele mai așteptate faze cu Luna plină în 2023. Ajunsă în semnul Taurului, Luna plină din octombrie înseamnă bogăție, prosperitate, tihnă și relaxare în familie. Mulți dintre noi vom beneficia de energia ei, iar cei plecați prea departe de casă se pot întoarce.

27 noiembrie: Luna plină în Gemeni

Această Lună plină ne pregătește pentru sezonul Sărbătorilor de iarnă și impulsionează viața socială, relațiile, evenimentele, petrecerile. Este timpul să descoperim noi activități plăcute cu familia sau cu prietenii și să ne ocupăm de relațiile profesionale.

27 decembrie: Luna plină în Rac

Sosește imediat după Crăciun, într-o perioadă în care avem nevoie de toți cei dragi alături. Luna plină din Rac înseamnă dragostea familiei, întâlniri, evenimente frumoase pentru copii, dar și unele probleme de sănătate pe care trebuie să le rezolvăm la timp.