Se schimbă anotimpurile, zilele devin mai calde și mai însorite, iar Luna plină din Fecioară ne avertizează că pot veni și schimbări legate de sănătatea și echilibrul nostru interior. Aflată în opoziție cu Soarele din Pești, Luna plină din data de 24 februarie marchează o perioadă mai dificilă pentru nativii care au probleme de sănătate și mai ales pentru cei care ingnoră simptomele unor afecțiuni serioase.

Ce mesaj ne transmite Luna plină din 24 februarie

Toți nativii, toate zodiile, indiferent de elementul lor primordial, trebuie să fie atente la semnalele corpului și la simptomele unor boli ascunse. Ultimele zile de februarie pot fi dificile pentru persoanele meteosensibile, care vor fi afectate de astenia de primăvară, cu simptomele ei specifice: dureri de cap, amețeli, senzație acută de oboseală și somnolență. Cine se recunoaște în această descriere trebuie să ia măsuri din timp și să adopte o dietă mult mai sănătoasă, cu multe citrice, legume proaspete și brânzeturi.

Pe de altă parte, Fecioara, cea mai atentă zodie cu sănătatea, pune accentul acum pe buna funcționare a sistemului digestiv și a organelor direct conectate cu acesta, așa cum sunt ficatul și rinichii. Nu este exclus ca mulți nativi să aibă probleme digestive mai mari în aceste zile, balonări, reflux gastric, probleme de tranzit, dar și probleme renale.

Așadar, o dietă sănătoasă și ușoară, alimente ușor de digerat și pline de vitamine, ne ajută să facem trecerea către sezonul primăverii și să ne întărim imunitatea.

Cele mai afectate zodii de Luna plină din Fecioară

Zodia Taur

Nativii Tauri vor avea o perioadă bună din punct de vedere financiar la finalul lunii februarie. Vor aduna bani și vor primi recompense. Dar Luna plină din Fecioară avertizează că este posibil să se confrunte cu unele probleme de sănătate. Chiar dacă par minore, ar trebui să ia măsuri din timp. Cele mai frecvente dureri pot fi durerile de stomac și balonările.

Zodia Rac

Nativii Raci pot fi și ei afectați de Luna plină din 24 februarie pe planul sănătății, dar nu neapărat în plan fizic, ci emoțional. Vor resimți un dezechilibru, neliniște accentuată, neîncredere în propriile forțe. Racii trebuie să gândească pozitiv în aceste zile, să nu se lase demoralizați de micile obstacole care apar în calea lor și nici de persoanele care nu știu decât să critice.

Zodia Fecioară

Nativii Fecioare vor fi mult mai preocupați de curățenie, ordine și liniște. Ei se vor ocupa de casă în aceste zile și este recomandat să scape de vechiturile inutile, să igienizeze totul, să curețe baia și bucătăria ca de Sărbători. Munca în casă și în curte îi ajută foarte mult să își recapete tonusul, să își pună în mișcare toate articulațiile și să aibă o digestie bună… punctul lor slab. Este important să fie atenți ce dietă adoptă și cum pot vindeca problemele pe care le au cu stomacul.

Zodia Capricorn

Nativii acestui semn vor fi protejați de influența Lunii pline din Fecioară în plan material și vor reuși să recupereze bunuri de valoare, moșteniri sau bani. Dar în plan emoțional, lucrurile nu stau la fel de bine. Capricornii au nevoie să își facă ordine în gânduri, emoții și sentimente, să lase în urmă trecutul dureros și să meargă înainte. Începe un nou sezon prielnic pentru zodia lor!

Zodia Pești

Nativii Pești se vor confrunta cu zile mai dificile în preajma Lunii pline din 24 februarie. Pentru ei, Luna are un mesaj puternic: odihnă, liniște și armonie. Sănătatea lor este mai fragilă în ultima decadă a lunii februarie și este nevoie de disciplină, odihnă multă, curățenie în jur și în propriul suflet. Armonia dintre suflet și trup este importantă în aceste zile. Lipsa de echilibru poate declanșa probleme vechi de sănătate, crize ulceroase, reflux gastric, probleme cu bila.

www.Freepik.com