Luna plină din 19 august poate avea câteva surprize neplăcute și poate determina câteva zodii să își schimbe planurile, inclusiv să renunțe la vacanțele plănuite pentru ultima decadă din august.

Această Lună plină va scoate la iveală greșeli trecute, datorii și chiar minciuni pe care le credeam acoperite. Pot apărea tensiuni în familie și în relația de cuplu, între frați și surori, între părinți și gineri sau nurori. Trebuie să fim atenți la relațiile cu persoanele în vârstă și mai ales la relațiile cu persoanele care au încercat și în trecut să ne manipuleze, să ne mintă, să profite de noi.

Iată și zodiile cele mai afectate de Luna plină din 19 august, care vor fi nevoite să ia alte decizii pentru viitorul apropiat.

Zodia Taur – relații încordate cu rudele

Scapi de datorii sau de obligaţia de a face cheltuieli mari. Un prieten te ajută şi rezolvă lucrurile astfel încât tu să nu mai plăteşti nimic. Totul merge bine legat de bani, economii sau facturi. Probleme pot apărea, însă, în relația cu unele persoane apropiate.

Imediat după Luna plină din 19 august, primeşti o invitaţie de la rude şi trebuie să le faci o vizită. Chiar dacă îţi dă planurile peste cap, mai bine mergi tu la ele și discutați deschis ceea ce reprezintă o problemă stringentă de familie. Sinceritatea este singura cale!

Zodia Leu – Luna plină din 19 august aduce noi decizii

Amână deciziile grele pe care trebuie să le iei săptămâna aceasta, mai ales dacă nu ai cu cine să te sfătuieşti. Cu timpul, s-ar putea să îţi vină idei mai bune sau să găseşti soluţii mai eficiente. Fă-ţi timp pentru cei dragi! Ai tendinţa să îţi risipeşti zilele libere pe activităţi care nu sunt agreate de familia ta. Încearcă să găseşti ceva plăcut şi util pentru tine și pentru cei de acasă. Poate că relația cu copiii are unele sincope tocmai pentru că nu te mai implici la fel de mult în activitățile lor. Poate sunt necesare noi decizii pentru viitorul copiilor.   

Zodia Balanţă – alege grâul de neghină

Te străduieşti din nou să faci un progres în relațiile cu cei din jur și să îți îmbunătățești relația de dragoste, dacă aceasta șchioapătă de multă vreme. Poate că este timpul să te uiți cu atenție la cei din jur și să alegi prietenii sinceri de persoanele care îți cântă în strună, dar nu te ajută deloc să evoluezi.

Se pare că există cineva în preajma ta care poate fi un prieten valoros, dacă știi să apreciezi un om sincer și direct. Un eveniment deosebit, imediat după Luna plină din Vărsător, te ajută să te apropii de acest om, să îl cunoști mai bine și să comunici mai mult cu el. Poate vă faceți și planuri noi împreună.

Zodia Vărsător – o schimbare care provoacă temeri

Luna plină din 19 august, care se află în zodia ta, deschide calea spre o schimbare majoră, de care te-ai temut, dar pe care trebuie să o accepți în cele din urmă. Poate fi vorba de o schimbare a locului de muncă sau de renunțarea la o călătorie sau la o vacanță plănuită pentru ultima decadă a lunii.

Așteaptă zile mai bune și oferte mai bune, dacă vrei să îți găsești altceva mai bun de lucru sau dacă vrei să te bucuri de o vacanță mai ieftină, deoarece ultima parte din luna august nu este tocmai o perioadă norocoasă în ceea ce privește banii și câștigurile.