Cuprins
Toate zodiile și toți nativii zodiacului vor putea profita de influența benefică pe care o are Luna nouă din Gemeni, care ajunge în faza maximă pe data de 6 iunie. Influența ei se va resimți și în următoarele 5 zile, iar consecințele unor decizii pe care le luăm în aceste zile se pot resimți până la Luna plină din Capricorn, din data de 21 iunie.
Luna nouă din Gemeni aduce oportunități
Conjunctura astrală de la începutul lunii iunie este deosebit de favorabilă și fiecare dintre noi va primi o șansă, o veste bună, o apreciere sau o soluție la problemele cu care se confruntă. În prima decadă a lunii iunie, Mercur, Venus și Jupiter se întâlnesc în Gemeni cu Luna nouă. Data de 6 iunie și zilele imediat următoare vor fi zile în care fiecare dintre noi va primi un semn de bun augur, un sprijin, dragoste, încredere și susținere.
Va fi o perioadă în care toți nativii care caută un răspuns, o soluție sau un sprijin îl vor primi și vor reuși să rezolve, poate, situații delicate și complicate, pornind de la probleme de familie, probleme de cuplu și chiar probleme de sănătate.
Zodia Gemeni înseamnă informație, comunicare și susținere, iar Luna nouă va aduce în calea noastră oameni care ne vor ajuta în acest sens. Vom cunoaște oameni noi, binevoitori și săritori, sau vor reveni în viața noastră prieteni din trecut care ne apreciază și ne susțin.
În al doilea rând, mesajele pe care le transmitem vor fi mai bine înțelese, informațiile de care avem nevoie vor ajunge mai ușor la noi și vom simplifica relațiile mai complicate. Totul merge spre bine și nu avem de ce să ne temem, chiar dacă trebuie să luăm și decizii mai grele!
3 zodii norocoase cu Luna nouă în Gemeni
Taurul – un nou început
Tranzitul lui Venus prin Gemeni și întâlnirea ei cu Luna nouă va forma o conjunctură deosebită pentru nativii din Taur. Unii dintre aceștia vor avea șansa unui nou început care poate fi legat de viața lor personală, de relația de dragoste, dar și de cariera lor. Vor veni vești bune și vor avea parte de susținere pentru a păși cu încredere spre un nou început!
Gemenii – pe un drum mai bun
Nativii Gemeni cu siguranță vor fi favorizați de Luna nouă care ajunge în zodia lor pe data de 6 iunie, dar și de Mercur, de Venus și de Jupiter. Prima decadă a lunii iunie este o perioadă excelentă pentru zodia Gemeni. Nativii acestei zodii primesc vești bune pentru ei, rezolvă diverse probleme, iau legătura mai ușor cu oamenii de care au nevoie, iar cei care caută o soluție pentru viitor au șansa să pornească pe un drum mai bun.
Fecioarele – oportunități nesperate
Zodia Fecioarei este și ea favorizată la început de iunie, mai ales de Mercur și de Venus. Fecioarele pot găsi acum oportunități la care nici nu sperau. Unele dintre ele se vor concentra pe carieră și vor căuta cursuri de specializare sau un stagiu de practică în străinătate. Altele vor găsi noi oportunități de investiții și se vor decide să cumpere un teren sau o casă. Sunt șanse mari să facă un pas uriaș pentru a-și împlini visuri vechi.